Ştiri locale

Condiţii şi program pentru vizitarea pacienţilor din secţiile non-COVID ale Spitalului Judeţean Sfântu Gheorghe

Începând din data de 7 iunie, pacienţii internaţi în secţiile non-COVID ale Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe vor putea primi vizita aparţinătorilor, cu respectarea unui set de măsuri de protecţie pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Astfel, accesul rudelor sau aparţinătorilor se va putea face doar în zilele lucrătoare, în intervalele orare menţionate mai jos, fiecare pacient putând fi vizitat zilnic pe perioada internării, de o singură persoană, timp de cel mult 15 minute.

Publicitate

Programul şi regulile privind vizita pacienţilor

Pe toată durata vizitei, aparținătorii vor purta mască de protecție, vor respecta indicaţiile personalului medical, regulile epidemiologice şi de distanțare fizică, iar la intrarea pe secție vor primi botoșei pe care îi vor purta până la ieşire.

Pacienții internați în secțiile medicale, respectiv Cardiologie, Medicină Internă, Gastroenterologie, Nefrologie, Neurologie, Psihiatrie adulți şi Pneumologie pot fi vizitaţi în intervalul orar 13:30-14:00.

IMPORTANT! În vederea evitării aglomerării, aparţinătorilor care vizitează secţiile menţionate mai sus le este recomandat să se prezinte la poarta spitalului la ora 13:20 pentru efectuarea triajului epidemiologic, care va consta în măsurarea temperaturii și îndrumarea de către personalul desemnat în acest sens.

Pacienții internați în secțiile chirurgicale, respectiv ATI, Obstetrică-Ginecologie, Chirurgie şi Ortopedie vor putea fi vizitaţi între orele 14:00 şi 14:30, iar în vederea evitării aglomerării, aparţinătorilor le este recomandat să se prezinte la poarta spitalului la ora 13:50 pentru efectuarea triajului epidemiologic.

ATENŢIE! Pacienții cu alte boli infecțioase vor putea fi vizitați după depășirea episodului contagios al bolii!

De asemenea, pe secțiile Pediatrie, Neonatologie, Neurologie și Psihiatrie pediatrică, Oncologie și Hematologie vizitarea pacienților NU este permisă.

Pacienţii diagnosticaţi cu Covid-19, având forme severe ale bolii, care se află internaţi pe secțiile de Boli Infecțioase, Chirurgie Covid-19 și ATI Covid-19 pot fi în continuare vizitaţi doar în baza unei programări prealabile, în zilele lucrătoare, în intervalul orar 13:30-14:30, fiecare pacient putând fi vizitat pe perioada internării doar o singură dată, de o singură persoană, timp de 15 minute.

(Biroul de presă al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf”)

Publicitate
Publicitate
banner we radio