Concurs de tracțiune cu cai și expoziții de vaci și berbeci, pe 19-20 august la Barcani

Comuna Barcani organizează o nouă ediție a tradiționalului concurs de tracțiune cabalină, la care sunt așteptați să se înscrie toți iubitorii de cai, și în acest an fiind puse în joc premii pentru câştigătorii locurilor I, II şi III.

Cu o tradiție de peste două decenii, competiția era organizată în general în cadrul Zilelor comunei, însă din lipsa fondurilor, încă de anul trecut autoritățile locale au luat decizia de a organiza doar câteva activități pentru ca locuitorii să nu uite de vechile tradiții.

Publicitate

Astfel, în weekendul 19-20 august vor avea loc expoziții de vaci și berbeci, iar programul mai cuprinde, printre altele, un campionat zonal de fotbal și activități pentru copii.

Concursul de tracțiune cabalină va avea loc sâmbătă, 19 august, începând cu ora 09:00, în zona Lughet din comuna Barcani. Până în prezent s-au înscris aproximativ 10 perechi, însă înscrierile continuă, iar organizatorii spun că numărul concurenților va crește.

„Se vor mai aduna echipe. Vin și din alte județe, inclusiv din Dâmbovița, Prahova, Brașov, Argeș, posibil să vină și de la Cluj, dar încă nu știm sigur. Va fi probă de simplu, probă de dublu, vor fi și premii, așa cum a fost anii trecuți”, ne-a spus Ion Olaru.

Într-o postare pe Facebook, primarul comunei, Nicolae Pastor, a transmis că fiecare cal participant trebuie să dețină pașaport și test Coggins negativ (anemie infecțioasă), nu mai vechi de 6 luni. Persoanele care doresc să se înscrie o pot face până în data de 17 august, la numărul de telefon: 0768 537 355, persoană de contact: Ioan Olaru.

Tot sâmbătă este programată să aibă loc o expoziție de Berbeci, la care Primăria îi invită pe toți iubitorii de ovine. Crescătorii vor putea face schimburi sau vor putea vinde exemplarele aduse la expoziție.

Duminică, de la ora 10:00, crescătorii de vaci din Barcani, dar și din localitățile învecinate (Valea Mare, Întorsura Buzăului, Sita Buzăului, Zagon), sunt invitați la expoziția de vaci Bălțată Românească.

„Câștigătorii vor avea posibilitatea să se înscrie și la expoziția județeană de la sfârșitul lunii septembrie, care va avea loc în Sita Buzăului”, a transmis edilul.

Persoanele care doresc să se înscrie o pot face la numărul de telefon: 0765 284 433.

Pe durata celor două zile, pasionații de fotbal își pot reprezenta localitatea în cadrul campionatului zonal de fotbal care va avea loc începând cu ora 09:30.

(Ioana Ardeleanu)

Distribuie, să afle şi alţii
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Alte ştiri