COMUNICAT DE PRESĂ
COMUNICAT DE PRESĂ
Data publicării 31.05.2018
ANUNȚ PRIVIND DEMARAREA IMPLEMENTĂRII PROIECTULUI
Proiectul „REABILITARE, EXTINDERE ȘI REFUNCȚIONALIZARE CASĂ DE LOCUIT CA HOTEL TURISTIC”, cod MySMIS 113230, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020 este implementat de către DEICANTO SRL în mun. Str. Oltului, nr. 5 si 7a, Mun. Sfântu Gheorghe, jud. Covasna și are o valoare totală de 4.091.944,52 lei, din care 889.015,49 lei reprezintă finanțare nerambursabilă.
Programul Operațional Regional 2014-2020 (Axa prioritară 2-Îmbunatatirea competitivității întreprinderilor mici și mijlocii, Prioritatea de investiții 2.1- Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri) este implementat la nivel național de către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice în calitate de Autoritate de Management, iar la nivel regional de către ADR Centru, organism intermediar al programului ce monitorizează implementarea acestui proiect în Regiunea Centru.
Proiectul este prevăzut a se derula în perioada 16.05.2018 – 31.04.2020.
Obiectivele proiectului nsunt: diversificarea activităţii societății prin reabilitarea a două construcții vechi din centrul mun. Sf. Gheorghe și refuncționalizarea acestora ca hotel turistic clasificat la categoria trei stele cu un total de 30 de locuri de cazare.
Date de contact beneficiar:
(Str. Oltului, nr. 5, Mun. Sfântu Gheorghe, jud. Covasna
tel: 0728330434, fax: 0267306140, e-mail: deicantoagi@gmail.com)
www.inforegio.ro I facebook.com/inforegio.ro