Com’ON Sepsi: doar 3 zile rămase pentru votul publicului
Locuitorii din Sfântu Gheorghe mai pot vota până duminica aceasta inițiativele înscrise la cea de a șasea ediție a programului de bugetare participativă Com’ON Sepsi, 25 dintre acestea urmând să obțină câte o finanțare de cel mult 3.000 de lei pentru a fi implementate în toamna acestui an.
Votul publicului se derulează AICI, iar o persoană poate să voteze un număr maxim de 10 inițiative. Conform regulamentului, o inițiativă nu poate primi mai mult de un vot din partea unei persoane, iar un vot deja exprimat nu mai poate fi retras.
Amintim că o noutate în acest an este faptul că platforma comonsepsi.ro permite construirea unor comunități în jurul inițiativelor preferate. Astfel, persoanele care doresc să susțină o inițiativă și vor să fie la curent cu noutățile legate de aceasta, pot intra în legătură cu echipa inițiatoare.
La ediția din acest an au fost înscrise 36 de inițiative, care au teme legate de comunitate, mediul de viaţă, cunoaştere, creaţie şi stil de viaţă. Până în prezent, cele mai multe voturi le-au obținut inițiativele: R.S.S. – Relații-Scopuri-Soluții(148 de voturi), Proiecție de film în aer liber (131 voturi) și Antrenament deschis (110 voturi).
Prima propune organizarea unor prelegeri legate de problemele Generației Z, care vor fi susținute de diverși specialiști, în sala de conferințe a Colegiului Național „Székely Mikó”. Cea de a doua, propune organizarea unei seri de cinema în aer liber în zona terenului de fotbal de la Câmpul Frumos, iar cea de a treia propune organizarea a două sesiuni de antrenamente de autoapărare în curtea Liceului Tehnologic „Kós Károly”.
Printre propuneri se mai numără înființarea unui grup de sprijin la alăptare pentru gravide, un concurs de prim ajutor în caz de accidentări sportive, un atelier de animație cu obiecte, Serate cu jocuri de societate, Festivalul toamnei, sau reamenajarea scenei din beton de la Kilometrul 4 spre Vâlcele.
Inițiativele pot fi votate AICI.
Programul de bugetare participativă Com’ON Sepsi este adresat tinerilor cu vârste cuprinse între 14 şi 35 de ani care trăiesc, lucrează sau studiază în Sfântu Gheorghe, și care doresc să implementeze diferite programe, sau să organizeze activităţi culturale, sociale sau sportive.
(Ioana Ardeleanu)