Meteo, Ştiri locale

Cod portocaliu de vijelii, grindină şi ploi torenţiale în peste jumătate din ţară

Meteorologii au emis, joi, o avertizare Cod portocaliu de vijelii, grindină şi ploi torenţiale pentru 25 de judeţe din ţară, valabilă până vineri, la ora 1.00.

Astfel, sunt vizate 25 de judeţe: Timiş, Arad, Hunedoara, Bihor, Alba, Cluj, Sălaj, Mureş, Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Satu Mare, Sibiu, Braşov, Covasna, Harghita, Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Bacău, Vrancea, Galaţi, Brăila, Vaslui şi Buzău.

Potrivit meteorologilor, în Moldova şi Maramureş, apoi şi în Transilvania, Crişana, local în Banat şi nord-estul Munteniei, vor fi perioade în care vântul va avea intensificări puternice, cu rafale, în general, de 80-100 km/h, vor fi vijelii, frecvente descărcări electrice şi averse torenţiale. Îndeosebi în nord-vestul teritoriului se va semnala grindină de dimensiuni medii şi mari, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 40 l/mp şi izolat 50-60 l/mp.

Avertizarea Cod portocaliu intră în vigoare joi, la ora 13.00, şi este valabilă până vineri, la ora 1.00.

O altă avertizare Cod galben intră în vigoare vineri, la ora 1.00, şi este valabilă până la ora 6.00. Aceasta vizează judeţele Timiş, Caraş Severin, Mehedinţi, Hunedoaara, Gorj, Vâlcea, Sibiu, Braşov, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Covasna, Vrancea şi Buzău.

Potrivit ANM, în aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată ce se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii, descărcări electrice, averse ce vor avea şi caracter torenţial şi, posibil, grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 20-25 l/mp şi pe arii restrânse 35 l/mp, informează meteorologii.

banner we radio