Meteo, Ştiri locale

Cod portocaliu de ploi şi vijelii, inclusiv în Covasna

COD PORTOCALIU

Interval de valabilitate: 3 iulie, ora 10 – 4 iulie, ora 03

Fenomene vizate: intensificări puternice ale vântului, vijelii, grindină, cantităţi de apă însemnate.

În intervalul menţionat, în judeţele Dâmboviţa, Teleorman, Giurgiu, Prahova, Buzău, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Ilfov, Vrancea, Galaţi, Braşov, Covasna, Harghita, Constanţa, Tulcea, precum şi municipiul Bucureşti şi în zona de munte a judeţelor Mureş şi Bacău, vor fi perioade cu intensificări puternice ale vântului (rafale de peste 80…100 km/h), vijelii, grindină de dimensiuni medii şi mari, frecvente descărcări electrice şi averse torenţiale. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 40 l/mp şi izolat 50…70 l/mp.

Astfel de fenomene se vor semnala la începutul intervalului în centrul ţării şi la munte, iar după-amiaza şi în prima parte a nopţii, mai ales în sud-est.

COD GALBEN

Interval de valabilitate: 3 iulie, ora 10 – 4 iulie, ora 03

Fenomene vizate: manifestări de instabilitate atmosferică temporar accentuată

În intervalul menţionat, în sudul, sud-estul şi local în centrul şi estul ţării, precum şi în zonele montane şi submontane, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii, averse torenţiale, frecvente descărcări electrice şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi pe arii restrânse 40…50 l/mp.

Notă: În regiunile sudice, în după-amiaza zilei de miercuri, va persista vremea călduroasă, izolat caniculară în Lunca Dunării şi disconfortul termic se va menţine accentuat.

Sursa: Administraţia Naţională de Meteorologie.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj prin avertizări de vreme severă imediată.

banner we radio