Ştiri

Cod galben de polei în 31 de județe. La munte va ninge

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare cod galben de polei valabil pentru 31 de județe din țară.

Atenționarea intră în vigoare vineri, de la ora 05.00, și este valabilă până sâmbătă, la ora 12.00.

Publicitate

Judeţele afectate de codul galben sunt Timiş, Arad, Bihor, Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Cluj, Alba, Hunedoara, Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Dolj, Vâlcea, Sibiu, Mureş, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Harghita, Braşov, Argeş, Olt, Covasna, Neamţ, Iaşi, Botoşani, Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova şi Dâmboviţa.

De vineri dimineaţă vor fi precipitaţii mixte asociate cu polei în vestul, centrul şi nordul ţării, iar în nord-vest şi la munte cantităţile vor depăşi 25 de litri pe metru pătrat.

”Se va semnala polei, în prima parte a zilei de vineri (13 ianuarie) în Banat şi Crişana, iar dupã-amiaza şi în Transilvania şi nordul Moldovei. În noaptea de vineri spre sâmbãtã (13/14 ianuarie) şi în prima parte a zilei de sâmbãtã (14 ianuarie) se va depune polei în Oltenia, vestul Munteniei şi local în Transilvania şi Moldova.”

La munte vor predomina ninsorile.

”În zona de munte vor predomina ninsorile, în general moderate cantitativ şi temporar viscolite, iar începând din noaptea de vineri spre sâmbãtã (13/14 ianuarie) ninsorile se vor extinde treptat şi în regiunile intracarpatice. Vântul va avea intensificãri la munte pe tot parcursul intervalului, cu rafale de 70…80 km/h. Intensificãri ale vântului, cu viteze de 55…65 km/h şi trecãtor peste 70 km/h, se vor semnala şi în regiunile vestice în cursul zilei de vineri (13 ianuarie), iar în noaptea de vineri spre sâmbãtã (13/14 ianuarie) îndeosebi în sudul Banatului.”, au mai precizat meteorologii.

\"harta

Publicitate
banner we radio