Ştiri locale

CNI va finanța cu peste 96% construcția noului spital de pneumologie din Sfântu Gheorghe

Construcția noii clădiri de boli pneumologice a Spitalului Județean „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe va fi realizată cu sprijinul Companiei Naționale de Investiții (CNI), care va aloca o finanțare de peste 96% din costul total al investiției.

Miercuri, consilierii județeni au aprobat modificarea devizului general și a indicatorilor tehnico-economici ai proiectului, iar președintele Consiliului Județean (CJ) Covasna, Tamás Sándor, a declarat că investiția se cifrează la 28,8 milioane de lei, din care un milion de lei este contribuția instituției pe care acesta o conduce.

Publicitate

„Marți după-masă am fost cu domnul vicepreședinte Henning László la CNI unde am avut discuții cu conducerea instituției. Am primit și în scris anumite solicitări și clarificări din partea CNI, iar azi (miercuri-n.r) am făcut pașii necesari ca în termen de câteva zile să poată fi lansată această investiție în orașul nostru. Proiectul este în valoare totală de 28,8 milioane de lei, din care 27,8 milioane lei cad în sarcina CNI, restul de un milion fiind în sarcina CJ Covasna. Nu cred că trebuie să accentuez importanța acestei investiții, care nu înseamnă numai spital de pneumologie, ci și ambulatoriu, policlinică, și așa mai departe. Ne dorim să înceapă cât mai rapid această investiție de mult dorită de județ. Se știe foarte clar că atât clinica de Pneumologie, cât și Spitalul de Pneumologie se află în două clădiri improprii pentru un sistem de sănătate, deci vrem să rezolvăm această problemă”, a spus președintele CJ Covasna, Tamás Sándor.

Acesta a declarat cu mai multe ocazii că dispensarul TBC şi Secţia de pneumologie funcţionează în condiţii improprii, în clădiri separate care se află într-o stare avansată de degradare.

În vara anului trecut acesta declara că finalizarea spitalului ar putea fi posibilă în 28 de luni de la semnarea contractului.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio