CJ Covasna sprijină sportul covăsnean cu peste 5,7 milioane de lei
Peste 5,7 milioane de lei este suma cu care Consiliul Județean (CJ) Covasna va sprijini cluburile sportive din județ în sezonul 2024/2025. În prima ședință a lunii august, consilierii județeni au aprobat alocarea a 4,5 milioane de lei pentru Clubului Sportiv „Sepsi-SIC”, iar Clubul „Sepsi OSK” va primi 250 de mii de lei pentru formarea tinerilor sportivi. De asemenea, secția de baschet a Asociației „KSE” Târgu Secuiesc va primi 1 milion de lei. În toate cazurile, sumele vor fi transferate în două tranșe, potrivit autorităților județene.
„Consiliul Județean Covasna sprijină cluburile sportive din județ cu 5.753.000 lei în sezonul 2024/2025. În ședința din 1 august, Consiliul Județean a decis următoarele: Asociația Clubul Sportiv Sepsi-SIC va primi 4,5 milioane lei, din care aproape 2 milioane lei vor fi transferați anul acesta, iar în prima jumătate a anului viitor restul de 2,5 milioane lei. Asociația Sportivă Sepsi-OSK va primi 250 de mii de lei pentru formarea tinerilor sportivi, repartizați în tranșe de 100 de mii și 150 de mii lei. Secția de baschet a Asociației Sportive KSE din Târgu Secuiesc va primi 1 milion de lei, din care 250 de mii de lei anul acesta și 750 de mii de lei anul viitor”, transmit reprezentanții CJ Covasna.
Aceeași sursă precizează că în curând va fi asigurat și sprijinul financiar pentru hocheiul covăsnean.
(Ioana Ardeleanu)