Circulați cu prudență. Mai multe accidente ușoare au avut loc în weekend
Sfârșitul de săptămână a fost unul încărcat pentru polițiștii rutieri, aceștia acționând în permanență pentru siguranța traficului și pentru dirijarea și fluidizarea circulației acolo unde au existat restricții din cauza condițiilor meteo nefavorabile. Din fericire perioada s-a încheiat fără accidente grave, toate evenimentele înregistrate soldându-se doar cu răniți ușor.
Vineri seară, șoferița de 29 de ani a unui autoturism, care circula pe DN 11, nu s-a asigurat corespunzător și a intrat în depășire fără să observe că autovehiculul din spatele său se afla deja în efectuarea aceleiași manevre. Pentru a evita impactul tânăra a tras de volan și a ieșit în afara carosabilului. Conducătoarea auto și o tânără de 25 de ani au fost rănite ușor.
Tot vineri seară, un tânăr de 24 de ani care a condus un autoturism pe DN 11, fiind sub influeța băuturilor alcoolice, a pătruns pe contrasens și a lovit frontal un alt autoturism. În urma impactului, tânărul de 24 de ani, celălalt șofer, o femeie de 46 de ani, dar și o pasageră din mașina care circula regulamentar, au suferit răni ușoare.
La testarea cu etilotestul a reieșit că tânărul de 24 de ani avea o alcoolemie de 1,24 mg/l alcool pur în aerul expirat. El a fost condus la o unitate medicală pentru recoltare de probe biologice de sânge, în vederea determinării îmbibației alcoolice, iar pe numele său a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere sub influența băuturilor alcoolice și vătămare corporală din culpă.
În noaptea de vineri spre sâmbătă, viteza neadaptată la condițile de drum a cauzat un alt accident, la Catalina, unde o tânără de 19 ani a pierdut controlul volanului, a lovit gardul unui imobil, iar apoi s-a oprit într-un copac. Pasagera aflată pe locul din dreapta a fost rănită ușor în urma acestui eveniment.
Iar sâmbătă, cu puțin timp înainte de miezul zilei, pe DN 12 a avut loc un alt eveniment rutier. În acest caz un bărbat de 41 de ani, care circula dinspre Miercurea Ciuc spre Sfântu Gheorghe, a pătruns pe contrasens într-o curbă la dreapta și a acroșat remorca tractată de un autoturism care circula din sens opus. În urma acestui eveniment șoferul de 41 de ani a suferit răni ușoare.
Polițiștii reamintesc faptul că, pentru a preveni implicarea în accidente rutiere, este foarte important ca participanții la trafic să adopte un comportament preventiv atunci când circulă pe drumurile publice. În cazul în care condițiile meteo sunt nefavorabile, vizibilitatea fiind scăzută din cauza precipitațiilor, ori a ceții dense, conduita preventivă este cu atât mai importantă. Sporiți atenția și evitați să aveți preocupări de natură a vă distrage atenția de la drum.
Polițiștii recomandă, de asemenea, să circulați cu viteză adaptată în permanență condițiilor meteo-rutiere, să nu bruscați comenzile mașinii și să folosiți cu precădere frâna de motor. La efectuarea depășirilor, este estențial să vă asigurați, atât din față, cât și în oglinzile latereale, de faptul că manevra poate fi făcută în siguranță. Și, bineînțeles, nu uitați să semnalizați din timp, pentru ca ceilalți participanți la trafic să poată observa intenția dumneavoastră.
(IPJ Covasna)