Ştiri locale

Cinema Arta din Sfântu Gheorghe a împlinit 6 ani

Cinematograful Arta din Sfântu Gheorghe a încheiat al treilea cel mai de succes an de activitate.

De la redeschiderea sa, în 2017, Cinema Arta din Sfântu Gheorghe a înregistrat anul trecut al treilea cel mai bun an, cu 40.411 spectatori, fiind proiectate 222 de filme, de 2.165 de ori.

Cei mai mulţi spectatori, 2.561, au fost la filmul „Acolo unde cântă racii”. Al doilea cel mai popular film din 2022 a fost „Bilet pentru paradis”, cu 1.582 de spectatori, iar al treilea a fost „Thor: Iubire și tunete”, cu 1.329 de spectatori. Pe locul al patrulea s-a clasat „Avatar 2: Calea apei”, cu 1.129 de telespectatori, în timp ce „Top Gun: Maverick” a încheiat topul cinci cu 1.126 de spectatori. Topul filmelor de animație este condus de „Minionii 2” cu 2.710 spectatori, urmat de „Poveşti cu Boxi” (2.164), „Encanto” (1.992), „Sonic the Hedgehog 2” (1.255) și „Roşu aprins” (1.075).

Clădirea Cinema Arta a fost preluată de municipalitate după ani de zile de frământări, în urma eforturilor Primăriei, iar după modernizarea și inaugurarea sa în 2017, a devenit unul dintre cele mai populare locuri de distracție pentru locuitori. În 2019, a primit cei mai mulți spectatori – 45.906, iar în 2018 au fost 42.673. Cel mai vizionat film din toate timpurile la Cinema Arta a fost „Kincsem”, cu 4.607 spectatori.

Cinematograful Arta din Sfântu Gheorghe este unul dintre puținele din țară care este administrat de autorităţi locale. În același timp, a fost unul dintre primele din țară care a oferit publicului său filme sincron în limba maghiară. Oferă o gamă largă de superproducții străine, dar și filme de festival, filme de artă europene, filme pentru copii și de familie, filme românești și maghiare, precum și un număr important de filme documentare locale. În cei șase ani de existență, cinematograful a primit peste 206.000 de vizitatori.

Pentru a sărbători cea de-a șasea aniversare a redeschiderii sale, Cinema Arta din Sfântu Gheorghe a găzduit, între 27 și 29 ianuarie, o serie de proiecții de filme nominalizate și premiate cu Globul de Aur. Publicul a putut vedea proiecția premiatului film al lui Steven Spielberg, „The Fabelmans”, precum și „Babylon”, „Avatar 2: Calea apei”, „Motanul Încălțat: Ultima dorință”, sau „Close”.

(Biroul de Imagine și Comunicare al Primăriei Sfântu Gheorghe)

Publicitate
banner we radio