Info Trafic

Cinci şoferi băuţi, prinşi la volan în weekend pe drumurile din judeţul Covasna

În data de 25 mai a.c., în jurul orei 22:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu Secuiesc au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Mărcușa.

Din verificările polițiștilor a rezultat că un bărbat de 30 ani, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Mărcușa, într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a lovit un cap de pod, dup care a fost proiectat în gardul unui imobil și s-a răsturnat în șanțul de pe marginea drumului. 

La testarea șoferului cu aparatul alcooltest, rezultatul a fost de 0.55mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acestuia i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Atât șoferul, cât și doi pasageri din mașină au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transporați la spital pentru investigații de specialitate.

S-a întocmit dosar penal în care cercetările vor fi continuate de către polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă.

***

În data de 26 mai a.c., în jurul orei 03:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu Secuiesc aflați în timpul activităților de monitorizare și control trafic, au oprit un autoturism care circula pe strada Fabricilor din municipiul Târgu Secuiesc.

La testarea șoferului de 21 de ani cu aparatul alcooltest, rezultatul a fost de 1.07mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

S-a întocmit dosar penal în care cercetările vor fi continuate de către polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

***

În data de 26 mai a.c., în jurul orei 08:10, polițiștii Biroului Rutier Sfântu Gheorghe aflați în timpul activităților de monitorizare și control trafic, au oprit un autoturism care circula pe strada Lt. Păiș David din municipiul Sfântu Gheorghe.

La testarea șoferului de 28 de ani cu aparatul alcooltest, rezultatul a fost de 0.57mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

S-a întocmit dosar penal în care cercetările vor fi continuate de către polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

***

În data de 26 mai a.c., în jurul orei 18:30, polițiștii Secției de Poliție Rurală Baraolt aflați în timpul activităților de monitorizare și control trafic, au identificat un autoturism avariat oprit în dreptul unui imobil din localitatea Aita Seacă.

În urma verificărilor polițiștii au stabilit că un bărbat de 55 de ani, din comuna Bățani, a condus vehiculul pe care l-a avariat, iar apoi l-a abandonat. La testarea bărbatului cu aparatul alcooltest, rezultatul a fost de 1.03mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

S-a întocmit dosar penal în care cercetările vor fi continuate de către polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

***

În data de 27 mai a.c., în jurul orei 01:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu Secuiesc aflați în timpul activităților de monitorizare și control trafic, au oprit un autoturism care circula pe strada 1 Decemebrie 1918 din municipiul Târgu Secuiesc.

La testarea șoferului de 56 de ani cu aparatul alcooltest, rezultatul a fost de 0.49mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

S-a întocmit dosar penal în care cercetările vor fi continuate de către polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

(Biroul de Presă al IPJ Covasna)

Publicitate
banner we radio