Ştiri locale

Cinci regizori și tot atâtea spectacole în finala DbutanT 2021

Cinci spectacole au intrat în finala celei de a șasea ediţii a Festivalului naţional de teatru DbutanT, care va avea loc în luna octombrie în organizarea Teatrului „Andrei Mureşanu” (TAM) din Sfântu Gheorghe, și care în acest an este consacrată regizorilor și dramaturgilor debutanți.

Potrivit organizatorilor, în concurs au fost înscrise un număr total de 16 de spectacole iar la finalul etapei de selecție, în finală au rămas 5 regizori care vor avea de parcurs două probe, respectiv „Creație colectivă” și „Spectacole în competiție”.

Publicitate

„În urma voturilor exprimate de membrii Consiliului Artistic al Teatrului Andrei Mureșanu, cele cinci spectacole promovate în etapa finală sunt: „8 tați” (Constanța) – regizor nominalizat Irisz Kovacs; „Unde mi-e sufletul?” (Craiova) – regizor nominalizat Norbert Boda; „Gen, Roz” (Cluj-Napoca) – regizor nominalizat Luiza Mihăilescu; Hikikomori” (Iași) – regizor nominalizat Tudor Nicorici și „Restul vieții noastre” (Cluj) – regizor nominalizat Alin Neguțoiu. În cadrul ediției din acest an, cei cinci regizori nominalizați vor avea de trecut două probe. Prima este cea de creație colectivă de la Castelul Szentkereszty din Arcuș, în care vor monta câte o scenă din textul desemnat câștigător la secțiunea de debut în dramaturgie, respectiv „La castel, poveste în cinci tablouri”. Scenele le vor fi repartizate regizorilor prin tragere la sorți, iar actorii cu care vor lucra sunt actori angajați ai Teatrului „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe”, precizează reprezentanții instituției.

Conform sursei citate, spectacolul colectiv, care va avea o durată maximă de o oră și 15 minute, va putea fi urmărit în ultima zi a festivalului, la Castelul din localitatea Arcuș.

Cea de-a doua probă, „Spectacole în competiție” presupune vizionarea celor cinci spectacole desemnate finaliste, în sala Teatrului „Andrei Mureșanu”, programul urmând să fie stabilit și comunicat de organizatori în perioada următoare.  

Juriul pentru debut în regie este format din regizorii Radu Afrim, Bobi Pricop, Eugen Gyemant, Cristian Ban și actrița Mihaela Drăgan, care vor desemna câștigătorul ediției din acest an, iar organizatorii precizează că întrucât în concurs sunt două probe, este posibil ca același regizor nominalizat să fie câștigătorul ambelor probe, sau să existe câte un câștigător pentru fiecare probă.

Festivalul Dbutant are loc în acest an în perioada 11-16 octombrie.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
Publicitate