Ştiri locale

Cinci premiere în viitoarea stagiune a Teatrului „Andrei Mureşanu” din Sfântu Gheorghe

Teatrul „Andrei Mureşanu” (TAM) din Sfântu Gheorge va prezenta în viitoarea stagiune, care va începe pe 1 septembrie, 11 spectacole din repertoriul curent şi cinci premiere.

Potrivit reprezentanţilor instituţiei, stagiunea 2022-2023 va fi deschisă cu cel mai nou spectacol montat la TAM, „Blasted”, în regia lui Bobi Pricop, care se va juca pe 1 şi 2 septembrie.
Următoarele două spectacole vor fi „Lacrimile amare ale Petrei von Kant”, regia Radu Nica, programat pe 6 septembrie şi „Richard III”, regia Eugen Gyemant, pe 12 septembrie.

Publicitate

Programul lunii septembrie va continua cu „Dispariţii”, regia Cristian Ban, în data de 15 septembrie, şi cu „Jurnalul unei menajere”, un one woman show realizat de actriţa Mădălina Muşat, care va putea fi urmărit luni, 19 septembrie.

Din repertoriul curent al Teatrului „Andrei Mureşanu” vor fi incluse în viitoarea stagiune şi spectacolele „Doi morţi vii” în regia lui Alexandru Dabija, „Scene dintr-o căsnicie” regia Ioan Cărmăzan, „#acedesiguranţă” regia Bobi Pricop, „Consimţământ” regia Radu Afrim, „Romacen. Vremea Vrăjitoarei” regia Tina Turnheim şi „Torţa”, un one man show realizat de actorul TAM Iulian Trăistaru.

„Cele cinci premiere care vor fi incluse în stagiunea următoare vor avea regia semnată de Andreea Vulpe, Andrea Gavriliu, Eugen Jebeleanu, Raul Codlea (coproducţie Reactor) şi Dragoş Muşoiu”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a TAM.

Reprezentanţii instituţiei menţionează, totodată, că Teatrul „Andrei Mureşanu” este partener al Festivalului „EvaFilmMakersFest”, primul festival de film dedicat exclusiv femeilor regizor, care se va desfăşura la Sfântu Gheorghe în perioada 23-30 septembrie.

De asemenea, în perioada 17-23 octombrie TAM va găzdui etapa de spectacole în competiţie a Festivalului-Concurs DbutanT, ediţia a VII-a, organizat în colaborare cu Teatrul de Stat din Constanţa, în cadrul căruia vor putea fi vizionate cinci spectacole ale scenografilor înscrişi în concurs şi desemnaţi finalişti de juriul festivalului.

„Spectatorii fideli ai Teatrului ‘Andrei Mureşanu’ se vor putea abona şi în noua stagiune. Abonamentele vor include şase spectacole la alegere, atât din cele 11 spectacole din repertoriu, cât şi din cele cinci premiere, şi vor avea un preţ întreg de 100 de lei şi de 65 de lei în cazul persoanelor care beneficiază de reduceri legale. Abonamentele pot fi achiziţionate de la casieria TAM sau pot fi rezervate telefonic, la numărul 0725112225”, a precizat echipa TAM.

(Agerpres)

Publicitate
banner we radio