Ştiri locale

Chestionar online pentru persoanele care au consumat droguri în ultimele 12 luni

Persoanele cu vârste de peste 18 ani, care în ultimele 12 luni au consumat droguri sau substanţe psihoactive noi, sunt invitate să participe la un sondaj implementat de Agenţia Naţională Antidrog, cu scopul de a colecta informații referitoare la frecvența, modalitatea consumului și cantitățile de droguri consumate.

Studiul, care se derulează online în perioada martie-mai 2021, în peste 30 de ţări, este anonim, cu participare voluntară, iar specialiştii antidrog speră că prin colectarea acestor informații vor obține o imagine detaliată privind consumul de droguri în Europa, care să contribuie la definirea viitoarelor politici în materie de droguri.

Publicitate

Respondenții pot renunța la sondaj în orice etapă a chestionarului, nefiind înregistrate informațiile de identificare a acestora (nu vor fi stocate adrese de IP, nu vor fi folosite dispozitive de tip token).

„Studiul are ca scop îmbunătățirea înțelegerii modelelor de consum de droguri în Europa și contribuie la conturarea viitoarelor politici și intervenții naționale și europene în domeniul drogurilor. Se adresează direct persoanelor care consumă droguri, și se încearcă pe această cale găsirea unor răspunsuri la următoarele întrebări: Care sunt caracteristicile persoanelor din Europa care consumă droguri? Care sunt modelele de consum în rândul populației adulte din Europa? Există diferențe regionale? Ce modificări a adus epidemia de coronavirus asupra consumului de substanțe psihoactive?”, ne-a explicat coordonatoarea Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog  Covasna, Liliana Lazea.

Chestionarul poate fi completat accesând link-ul de AICI

Activităţi informativ-educative şi de prevenire a consumului de substanţe nocive, în şcolile din judeţ 

În ceea ce priveşte campaniile de prevenire, informare, educare şi conștientizare derulate de Centrul judeţean Antidrog, acestea continuă şi în perioada pandemiei, atât online, dar nu numai.

În cadrul programului naţional „Şcoala altfel”, în perioada 8 – 12 martie specialiștii CPECA Covasna au derulat o serie de activităţi împreună cu elevii Liceului Tehnologic „Constantin Brâncuși” din Sfântu Gheorghe, cărora le-au prezentat efectele și riscurile la care se supun în cazul în care consumă alcool, tutun, droguri și alte substanțe noi pishoactive.

„Activităţile au vizat, în principal, informarea și îndrumarea elevilor de liceu în vederea neînceperii sau întârzierii debutului consumului de droguri, a adoptării unui stil de viaţă sănătos, ca alternativă la consumul de droguri, în cadrul programelor de petrecere a timpului liber, precum și sensibilizarea acestora cu privire la aspectele medicale, psihologice şi sociale ale consumului şi dependenţei de droguri. La activități au participat un număr total de 171 elevi de liceu și 10 cadre didactice”, ne-a mai transmis coordonatoarea Centrului. 

Totodată, la nivel judeţean specialiștii CPECA au desfășurat activități de implementare a Campaniei naționale ”FII LIBER!”, al cărei scop este prevenirea consumului de noi substanțe psihoactive şi care urmărește informarea, educarea și conștientizarea întregii comunități locale în legătură cu efectele și riscurile la care se supun.

Activităţile s-au desfăşurat în cadrul a două evenimente sportive, la care CPECA Covasna a participat în calitate de partener, respectiv cea de a IV-a ediţie a „Cupei Îndrăgostiţilor… de tenis de câmp”, și cea de a VI-a ediţie a „Cupei Unirii” la Fotbal-Tenis, unde au fost distribuite rucsacuri, brățări personalizate, broșuri informative, afișe campanie și tricouri personalizate.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
Publicitate
banner we radio