Centrul de agrement din Zăbala va fi reconstruit cu sprijinul Consiliului Județean Covasna
Centrul de agrement din localitatea Zăbala, administrat de Şcoala Populară de Arte şi Meserii, va fi reconstruit cu sprijinul Consiliului Judeţean Covasna care va depune în acest sens un proiect în cadrul Programului Operațional Regional 2021-2027, Axa prioritară 7 – „O regiune cu turism sustenabil”.
Nota conceptuală și tema de proiectare au fost aprobate joi, în ședința ordinară a lunii noiembrie. Președintele Consiliului Județean Covasna, Tamás Sándor, a precizat că noua tabără va avea o capacitate de cazare pentru minimum 50 de persoane.
„Vom construi o tabără nouă în Zăbala, în Valea Csipkés, (…) avem intenția să depunem un proiect de reconstruire prin Programul Operațional Regional, unde anul viitor se va deschide o axă în acest sens. Vrem să construim o tabără în suprafață de 500 mp, pe 3 nivele, cu o suprafață desfășurată de 1.500 mp, care va putea asigura cazare pentru 50-70 de persoane”, a declarat Tamás Sándor în cadrul ședinței lunare InfoJudețean.
Vechiul centru de agrement din localitate va fi demolat, potrivit autorităților județene, întrucât construcțiile existente „sunt într-o stare avansată de degradare, prezintă un risc de prăbușire și pun în pericol siguranța persoanelor aflate în apropiere”.
De asemenea, conform Notei conceptuale a proiectului, structura construcțiilor nu mai oferă protecție corespunzătoare antiseismică și nu mai corespunde cerințelor de calitate impuse de reglementările în vigoare.
„Starea tehnică a construcțiilor prezintă un grad mare de uzură și nu este adecvat organizării taberelor. Prin reconstruirea clădirii centrului de agrement se vor putea organiza tabere la standardele în vigoare, ședințe, team building-uri, întâlniri școlare, etc”, se arată în document.
Conform proiectului, clădirea noului centru de agrement va dispune de dormitoare cu două și cu trei paturi, fiecare având grupuri sanitare proprii, bucătărie, cameră tehnică cu centrală termică, depozite, holuri, spălătorie/uscătorie, grupuri sanitare separate pentru bărbați și femei, sală de mese pentru 80 de persoane, terase, dar și o sală de conferințe pentru 80 de persoane.
Pe lângă costurile aferente întocmirii expertizei tehnice și documentelor necesare realizării investiției, costurile pentru demolarea vechiului centru de agrement au fost estimate la 300.000 lei fără TVA, iar edificarea noii tabere este estimată la 10.5 milioane de lei fără TVA.
(Ioana Ardeleanu)
Foto: Szasz-Fabian Jozsef