Ştiri locale

Cele 3 trasee de cățărare de la Cheile Vârghișului ar putea fi gata în acest an

Cele 3 trasee de escaladă pentru turiști, pe care Serviciul Public Salvamont Covasna le construiește la Cheile Vârghișului, vor fi gata cel mai probabil în acest an, acestea reprezentând o premieră pentru județul Covasna.

Șeful Salvamont Covasna, Leonid Moscviciov, ne-a precizat că investiția se ridică la aproximativ 11.000 de lei, și este realizată cu sprijinul Consiliului Județean.

Publicitate

„În acest an vom finaliza traseele de escaladă din zona Cheile Vârghișului, lucrarea este aproape gata. Suma finală o vom afla la final, dar estimăm că se ridică undeva la 11.000 lei (…) Este mare lucru dacă putem să le finalizăm, având în vedere că ar fi primele și singurele din județul Covasna. Nu s-a mai făcut până acum așa ceva și deja foarte mulți s-au interesat, chiar și dintre colegii salvamontiști din mai multe zone care și-ar dori să vină când vor fi gata”, ne-a spus Leonid Moscviciov. 

Potrivit acestuia, proiectul inițial a fost gândit „la pachet” cu un traseu de tip Via Ferrata (din italiană „drum de fier”) – un traseu montan echipat cu şufe metalice, trepte de fier, poduri suspendate sau traverse.

Amenajările de acest gen le permit turiştilor mai puţin experimentaţi să parcurgă trasee expuse, pereţi verticali şi să ajungă în vârf în siguranţă.  

Proiectul nu a fost abandonat și rămâne în planurile Salvamont Covasna pentru viitorul apropiat. Costurile pentru realizarea unui astfel de traseu sunt, însă, ceva mai ridicate.  

„Am discutat despre Via Ferrata la un moment dat, inițial așa era proiectul, dar va fi un proiect viitor. Vedem cum funcționează (traseele de cățărare – n.r.) și vom extinde dacă este cazul. Dacă este să vorbim despre Via Ferrata, proiectul s-ar ridica la o sumă mai mare. Deocamdată ne raportăm la cele 3 trasee de escaladă iar proiectul nu va costa mai mult de 11.000 lei”, a mai spus șeful Salvamont Covasna.

Cele 3 trasee de escaladă de la Cheile Vârghișului vor avea diferite grade de dificultate, de la începători și până la avansaţi, iar demersurile pentru realizarea lor au fost demarate la începutul anului trecut.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio