Ştiri locale

Ce trebuie să știm despre broaște? O nouă activitate pentru elevii covăsneni la „Școala Pădurii” din Șugaș Băi

În lunile martie și aprilie, elevii covăsneni sunt așteptați să se înscrie la o nouă activitate educativă organizată de Asociația Vadon și Școala Pădurii „Vizuina Vulpii” din Șugaș Băi, intitulată „Ce trebuie să știm despre broaște?”. În cadrul acestor activități, copiii au ocazia să se apropie de natură și de lumea animalelor.

„Știai că pielea broaștelor nu doar le ajută să respire, ci și să perceapă schimbările din mediu? Și că unele specii sunt capabile să își schimbe culoarea? Dacă vrei să afli mai multe despre aceste amfibii fascinante, vino la activitatea noastră!”, transmit organizatorii.

Cadrele didactice se pot înscrie împreună cu grupurile de elevi la numărul de telefon: 0733 012 403.

În luna ianuarie, elevii claselor primare din județul Covasna s-au putut înscrie la programul „Pădurea Adormită”, în cadrul căruia au învățat, printre altele, cum supraviețuiesc animalele sălbatice pe timpul iernii, iar în luna februarie au avut ocazia să învețe lucruri interesante despre șerpi și chiar să interacționeze cu cei crescuți în vivariul Școlii Pădurii.   

Tabăra „Școala Pădurii” de la Șugaș Băi a fost înființată de Asociația Vadon, cu sprijinul Primăriei Sfântu Gheorghe, în urmă cu 3 ani, cu scopul de a le oferi elevilor un spațiu potrivit pentru a învăța despre mediul înconjurător și importanța protecției naturii.

Pe parcursul anului, tabăra găzduiește diferite programe educative.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio