Ce salarii au primarii aleşi duminică
Scrutinul de duminică, la care românii au fost chemați să-și desemneze reprezentanții locali, are și o miză financiară pentru candidați.
Cel mai mare salariu este cel al primarului general al Capitalei, Gabriela Firea. Pe baza legii intrate în vigoare în 2014, primarul Bucureștiului câștigă puțin peste 8 mii de lei pe lună.
Remunerațiile primarilor de sector sunt egale între ele și la nivelul celor pe care le primesc primarii municipiilor reședință de județ, care depășesc 150 de mii de locuitori. Adică peste 6.000 de lei.
Edilii altor municipii au salarii ceva mai mici. Ele pornesc de la 5.142 de lei și pot ajunge până la 5.268 de lei, în cazul oraşelor ceva mai mari.
Iar primarii de comună au o leafă care pleacă de la 3.800 de lei și poate depăși 4.200 de lei, desigur în funcție de numărul de locuitori de care se ocupă primarul.
Şi, dacă vă gândiţi ce fac aleşii locali în schimbul salariilor, ei bine, ei sunt cei care întocmesc proiectul bugetului, pe care îl supun aprobării consiliului.
Primarul este responsabil direct pentru tot ce ţine de drumuri publice şi trafic. Din semnătura lui se eliberează autorizaţiile pentru spectacole, mitinguri şi tot el este cel care le poate suspenda, în cazul în care încalcă ordinea de drept.
Primarul asigură repartizarea locuinţelor sociale şi este şi ofiţer de stare civilă.
Salariile primarilor (sursa: Ordonanța de Urgență a Guvernului 103/2013)
– primarul capitalei: 8.070 de lei
– primarii de sector şi municipii cu peste 150.000 locuitori: 6.238 de lei
– primari municipii sub 150.000 locuitori: între 5.142 de lei şi 5.268 de lei
– primari comune: între 3.822 de lei şi 4.218 de lei
(digi24.ro)