Ştiri locale

Ce pun locuitorii din Sfântu Gheorghe pe mesele de Crăciun și Revelion

Oricine a intrat în ultimele zile, chiar și pentru o pâine sau o sticlă cu apă, într-un magazin mai mare, a văzut o mulțime de oameni alergând de la un raion la altul, căutând în disperare cadourile „perfecte” și umplând coșurile până la refuz cu fel și fel de produse care ar urma să fie transformate în „masa de Crăciun”, iar nebunia se va repeta înainte de Revelion. În fiecare an aruncăm kilograme de mâncare după sărbători, pentru că avem obiceiul să cumpărăm mult mai mult decât am avea, în mod normal, nevoie.

Am stat de vorbă cu câțiva locuitori ai orașului Sfântu Gheorghe și am aflat ce planuri au de sărbători, cât sunt dispuși să scoată din buzunare pentru cadouri și ce nu le lipsește niciodată de pe mesele de Crăciun și Revelion.

Publicitate

„La noi e simplu de tot. Ne adunăm de Crăciun la părinți, de Revelion vine și sora mea cu toată familia, vin nepoții din strainatate și de pe la facultăți, deci sperăm să ne vedem toți. Mama pregătește tot, iar cadourile vor fi partea mea. Nu am un buget, o sumă pentru fiecare, ci câte un obiect pe care și-l dorește sau cred eu că i se potrivește fiecăruia. De pe masa de sărbători nu vor lipsi mâncărurile tradiționale, iar în seara de Revelion nu va lipsi peștele”, ne-a spus Mădălina.

Marius, un tânăr de 35 de ani, spune că de Crăciun va merge în vizită la rude, așa că va cheltui bani doar pentru cadouri și câteva sticle de vin, iar de Revelion lucrează, așa că cel mai probabil va mânca și va ciocni un pahar de șampanie la locul de muncă, alături de colegi.

500 de lei – jucăriile la o familie cu doi copii

„Sărbătorile le petrecem acasă, iar în ceea ce privește masa de Crăciun și cea de Revelion, o ciorbă, niște aperitive și o friptură sunt suficiente. Sarmale face mama și ne trimite, iar cozonacii îi comand. Cel mai mult ne costă jucăriile copiilor, în jur de 500 lei. În rest, 20 lei aperitivul, 30 de lei friptura, 30 de lei cozonacii. Eventual mai dăm 15 lei pe o șampanie de Revelion. Nu ne dăm foarte mult peste cap anul acesta”, ne-a spus Roxana, care este mama a doi copii de 3 și 5 ani.

„Nu pregătesc și nu gătesc nimic deosebit. O să fac sarmale, iar în weekend, pe 22-23 decembrie, o să facem împreună cu copiii turtă dulce. Cu asta vom decora bradul. Avem o tradiție să împodobim bradul de Crăciun cu lucruri create manual. Masa de Revelion nu o să fie foarte specială față de restul serilor. Ouă umplute, șuncă și prăjituri. Mai mult de 300-400 de lei nu ne costă”, ne-a spus Melinda.

Cătălin Navzar, un tânăr de 32 de ani spune că atât de Crăciun cât și de Revelion va lucra, însă de pe masa de Crăciun nu lipsesc în general pomana porcului, o prăjitură cu mere, vinul sau berea: „Nu obișnuim să ne facem cadouri, le facem pe parcursul anului, nu neapărat cu ocazia sărbătorilor, însă mai mult de 150 lei nu alocăm”.

„De sărbători nu pregătim nimic deosebit. În Ajunul Crăciunului obișnuim să împodobim împreună bradul, fiecare are rolul lui, nevasta și fiica noastră se ocupă de ornat, de potrivit culorile în brad, în fiecare an combinația de culori a globurilor este alta, nu mă pricep așa că eu sunt cel care se chinuie să monteze bradul în suport și să deznoade instalația, să o pună în pom. Nu lipsesc de pe masa de Crăciun sarmalele și cozonacul, iar de Revelion întotdeauna avem pește. Cadourile ni le facem cu două-trei săptămâni înainte ca să nu prindem nebunia din magazine. Mergem împreună, fiecare alege ce își dorește și toată lumea e fericită. În general nu ne uităm la buget, dar mai mult de 500 de lei, în total, nu cheltuim”, ne-a spus un domn.

Tot mai mulți tineri aleg să își petreacă sărbătorile de iarnă în străinătate

Noemi și Zoltan, doi tineri care se pregătesc să se căsătorească anul viitor, ne-au spus că au ales să plece în străinătate pentru că au vrut să aibă parte de soare și căldură, iar la o verificare mai atentă a bugetului au constatat că ar cheltui mai puțin decât dacă și-ar petrece sărbătorile în țară: „Anul acesta mergem în Tenerife, așa că nu vom avea mâncare tradițională de sărbători. Am ales să plecăm din țară pentru că deja ne-am săturat de iarna asta fictivă și amărâtă, și vrem căldură! Cheltuim în jur de 2.000 de euro pentru biletele de avion și pe distracția de acolo”.

Și Cosmin și Alina spun că pleacă din țară, dar la rude, pentru că au vrut să vadă cum arată Crăciunul în Viena: „Fratele meu și soția lui sunt stabiliți în Austria și nu este primul an când ne invită să petrecem împreună sărbătorile de iarnă. Anul acesta ne-am decis să acceptăm pentru că în sfârșit ne permitem. Nu știu cum vor arăta masa de Crăciun și cea de Revelion acolo, dar ne-ar prinde bine să mai încercăm și altceva decât sarmalele. Mâncarea noastră tradițională e greoaie, Crăciunul nu ar trebui să însemne doar sarmale și cozonaci, ar trebui să fie despre familie, prieteni. Nu ne-am gândit la un buget, dar cu siguranță vom cheltui mult mai puțin decât în țară”.   

În concluzie, cu mici excepții, sarmalele și cozonacii nu vor lipsi nici în acest an de pe mesele locuitorilor din Sfântu Gheorghe, iar cheltuielile, cel puțin la nivel declarativ, nu sunt exagerate. 

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio