Ştiri locale

„Cărți din inimă” –Biblioteca Județeană colectează cărți pentru aproape 1.500 de copii

Data de 14 februarie marchează Ziua Internațională a Cărții Dăruite, iar Biblioteca Județeană „Bod Péter” din Sfântu Gheorghe a lansat cu această ocazie o colectă de carte, prin intermediul căreia își propune să strângă cărți pentru toate vârstele, în limbile română și maghiară, pe care să le dăruiască mai apoi unor copii defavorizați din județul Covasna.

Acțiunea „Carte din inimă” se va desfășura până în data de 23 aprilie, putând fi donate pliante, cărți de carton ilustrate și zicători pentru copiii cu vârste cuprinse între 0 și 3 ani; cărți de poezie și povești scurte pentru copiii cu vârste între 3 și 6 ani; basme și basme, lecturi pentru începători, pentru copiii cu vârste de 7-11 ani, respectiv romane pentru tineri și adolescenți, cărți educative, non-ficțiune pentru copiii cu vârste cuprinse de 11 – 14 ani și peste.

Publicitate

„Pentru ca donația să fie un adevărat cadou, este important ca acești copii să primească cărți cu aspect frumos și conținut adecvat vârstei lor (…) Așteptăm cărți noi sau în stare ca și nouă, publicate după anul 2005, care pot fi predate la punctele de colectare din bibliotecă și filiala acesteia, iar în cutiile amplasate în librăriile din oraș pot fi așezate cărțile cumpărate la fața locului”, transmit inițiatorii programului.

Potrivit acestora, copiii vor beneficia gratuit și de un permis de bibliotecă. În plus, la finalul programului, persoanele care au donat cărți vor putea primi la rândul lor, prin tragere la sorți, cărți cadou, condiția fiind ca aceștia să completeze un cupon aflat lângă cutia colectoare.

Parteneri în cadrul programului sunt Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Covasna, Direcția de Asistență Socială Sfântu Gheorghe, Asociația de Promovare a Sănătății Mintale „Esély”, Fundația Creștină „Diakonia”, Parohia Reformată din Strada Lăcrămioarei, Asociația „Gondviselés”, Caritas Alba Iulia, Serviciul de Ajutor Maltez Sfântu Gheogrhe, Crucea Roșie Covasna, și Librăriile Diákbolt, Gutenberg și LibriM.

Persoanele interesate pot afla mai multe informații despre acțiune apelând numărul de telefon:  0267 312 133, sau prin e-mail la adresa: biblio@kmkt.ro.

Apărut inițial în Marea Britanie, obiceiul de a dărui cărți tinerilor în data de 14 februarie a făcut înconjurul lumii, anual fiind organizate în acest scop numeroase centre de colectare unde, donatori și primitori se întâlnesc și discută despre pasiunea lor comună – cititul.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio