Care este cea mai deprimantă zi din 2017
Pentru persoanele care preferă să vadă întotdeauna partea plină a paharului, ianuarie este luna în care oamenii îşi stabilesc obiective noi, încep o serie de activităţi interesante şi se supun unui proces de reevaluare în speranţa obţinerii unor rezultate optimiste în următoarele 12 luni. Însă, pentru persoanele mai puţin optimiste, ianuarie este cea mai dificilă lună a anului.
Ianuarie conţine ziua cea mai deprimantă din anul care tocmai a început, iar în mod deloc surprinzător, aceasta va fi o zi de luni. În 2017, cea mai deprimantă zi a anului – supranumită „Blue Monday” de consilierii în lifestyle din Marea Britanie – va fi 16 ianuarie.
Blue Monday (Lunea Albastră/Tristă – n.r.) a fost creată în 2005 de o agenţie de turism din Marea Britanie, care a comandat un studiu bazat pe calcule care au inclus factori precum condiţiile meteorologice şi nivelul datoriilor personale. Astfel, studiul a arătat că oamenii au acumulat datorii în urma cheltuielior din perioada Sărbătorilor, ceea ce îi face mai irascibili, dar şi că adaptarea la locul de muncă, după zilele libere, se face anevoios, mai ales că nici vremea nu este prea prietenoasă. În plus, vor mai trece câteva luni până când lumina diurnă va creşte considerabil, iar nivelurile de vitamina D din organism vor putea să se regenereze prin expunerea naturală la razele solare.
Potrivit studiului, cea de-a treia zi de luni a anului este cea mai deprimantă zi şi pentru că oamenii manifestă o stare de tristeţe, inactivitate şi consumă carbohidraţi în exces. Cu toate că cercetarea nu are baze ştiinţifice conceptul a devenit destul de popular. Există însă şi o formulă de calcul empiric pentru determinarea acestei zile speciale.
Potrivit agenţiei de turism Sky Travel, care îl citează pe expertul în lifestyle Cliff Arnall, formula de calcul ţine cont de mai multe variabile – condiţiile meteorologice, nivelul datoriilor acumulate, numărul de zile care au trecut după Crăciun, numărul de zile care au trecut după încălcarea obiectivelor trasate pentru noul an şi nivelul scăzut de motivaţie.
Decembrie a fost, de asemenea, luna în care a existat cel mai mare risc de a fi părăsit de partenerul de viaţă – ziua cu cea mai mare probabilitate în acest sens fiind 11 decembrie.
Sfaturile psihologilor pentru a depăşi zilele deprimante
Totuşi, pentru a ne ajuta să trecem peste Lunea Albastră sau peste oricare altă zi „albastră” din cursul acestui an, psihologii au câteva recomandări, notează The Telegraph:
Nu ignoraţi importanţa luminii naturale, care ajută la stabilizarea nivelului de serotonină din organism şi duce la creşterea nivelului de endorfine, hormoni care ne asigură buna dispoziţie. Cel puţin zece minute pe zi ar trebui să le petrecem afară, în aer liber, indiferent cât de frig ar fi. Şi mai bine este ca atunci când ieşim afară să facem câteva exerciţii fizice, fie că este vorba despre alergat, dat zăpada sau o plimbare, mişcarea va ajuta la producerea endorfinelor.
Un alt sfat este să zâmbiţi, pentru că zâmbetul are darul de a elibera în organism o serie întreagă de substanţe benefice. La fel de eficient este să daţi dovadă de altruism, pentru că studii ştiinţifice riguroase au indicat că un comportament generos susţinut aduce cu sine o stare de sănătate mai bună, dar şi un sentiment de satisfacţie care vă va ajuta să treceţi mai uşor peste micile neplăceri. Nu contează dacă este vorba despre un simplu compliment pe care îl veţi face cuiva sau despre un act caritabil. Important este să acţionaţi pozitiv.