Ştiri

Cardul de sănătate nu este necesar pentru consultația la medic până la 31 decembrie. Autoritățile s-au răzgândit după ce au vrut să reintroducă obligativitatea de la 1 octombrie

Utilizarea cardului național de sănătate în medicina de familie și în ambulatoriul de specialitate, indiferent dacă este vorba despre consultații acordate în cabinet, la domiciliu sau la distanță, nu va fi necesară până la 31 decembrie 2020, anunță Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie, care a primit luni asigurări în acest sens din partea președintelui CNAS și cancelariei prim-ministrului. Casa Națională de Asigurări de Sănătate anunțase, inițial, că utilizarea cardului va redeveni obligatorie de la 1 octombrie.

“Am primit asigurări de la nivelul președintelui CNAS și cancelariei prim-ministrului că situația apărută va fi corectată în cel mai scurt timp. Până la 31 decembrie 2020 nu va fi necesară utilizarea cardului de asigurat în medicina de familie și ambulatoriul de specialitate, indiferent dacă sunt consultații acordate în cabinet, la domiciliu sau la distanță”, a anunțat luni Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie.

Utilizarea cardului de sănătate a fost suspendată pe perioada stării de urgență și a stării de alertă, din cauza pandemiei de coronavirus.

Casa Națională de Asigurări de Sănătate anunțase, inițial, că “în cazul consultațiilor acordate la cabinet, este obligatorie validarea cu cardul de sănătate a primirii serviciilor” începând cu data de 1 octombrie.

“Reintroducem utilizarea cardului de sănătate în toate situațiile în care pacientul se deplasează fizic la unitatea medicală pentru a primi servicii medicale, pentru a avea o evidență cât mai exactă și a gestiona cât mai eficient fondurile din sistem. Consultațiile la distanță rămân o alternativă benefică, atât pentru pacienți cât și pentru medici, prin care se asigură accesul la tratamentele necesare fără a se expune riscurilor de infectare. Recomandăm în continuare pacienților programarea consultațiilor, medicul fiind cel care decide modul în care va fi acordată consultația, la distanță sau în cadrul unei vizite la cabinetul medical”, declarase Adela Cojan, președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

Decizia CNAS de a reintroduce obligativitatea utilizării cardului de sănătate pentru consultații, de la 1 octombrie, a stârnit nemulțumirea medicilor.

Societatea Naţională de Medicina Familiei a atras atenţia că “manipularea cartonului cu cip reprezintă un risc semnificativ atât pentru pacienţi, cât şi pentru personalul medical. Care este beneficiul estimat în condițiile unui sistem informatic nefuncțional? Repetarea blocajelor din sistem și crearea din nou a cozilor la ușa cabinetelor? Este aceasta o nouă metodă de luptă împotriva pandemiei?”

“Siguranța pacienților trebuie să fie mai presus de un sistem informatic nefuncțional!”, au atras atenția reprezentanții Societății Naționale de Medicina Familiei.

La rândul lor, reprezentanții Federației Naționale a Patronatelor Medicilor de Familie a avertizat că reintroducerea obligativității utilizării cardului “va duce la blocaje ale sistemului informatic, timpi crescuți de așteptare inutilă a pacienților în cabinete, risc crescut de infectare cu SARS-CoV-2 dar și cu virusurile gripale și alte virusuri în sezonul de iarnă”.

Publicitate