
Caravana de bine a Crucii Roşii ajunge în weekend la Zăbala
Crucea Roșie își continuă angajamentul de a interveni în comunităţile în care este nevoie de ajutor, și demarează „Caravana de Bine”, un proiect umanitar dedicat persoanelor vulnerabile din mediul rural, menit să le ofere acestora acces gratuit la o gamă variată de consultaţii medicale, în vederea depistării la timp a diferitelor afecţiuni.
Proiectul se desfăşoară în mai multe judeţe din ţară, printre care şi Covasna, astfel că în perioada 14-15 octombrie, între orele 10:00-18:00, Caranava de screening se va afla la Centrul Cultural Zăbala. Locuitorii comunei vor avea acces gratuit la consultaţii medicale oferite de specialiști din domeniile Pediatrie, Cardiologie, Medicină generală, Diabetologie, Oftalmologie, dar vor putea beneficia şi de măsurarea tensiunii arteriale și a glicemiei, EKG și ecografie abdominală, examinări care pot depista o serie de afecțiuni. În urma consultațiilor, vor fi eliberate scrisori medicale cu rezultatele clinice și paraclinice, dar și recomandări terapeutice pe care să le urmeze sub îndrumarea medicului de familie.
„Timp de două zile, pe 14-15 octombrie, Caravana de Bine a Crucii Roşii Române se va afla în comuna Zăbala, la Căminul Cultural. O echipă numeroasă de oameni inimoși din București și Covasna: medici, asistenți medicali, voluntari și personal angajat al Crucii Roșii Române, vor oferi locuitorilor posibilitatea de a avea acces la consultații medicale gratuite”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Crucii Roşii Covasna.
Oricine poate beneficia de pachetul de investigaţii medicale gratuite, doar pe baza buletinului, nefiind impuse limite în ceea ce priveşte vârsta sau numărul participanţilor.
Potrivit organizatorilor, proiectul este unul amplu, iar în prima parte, în perioada februarie-iulie, Crucea Roşie Covasna a derulat mai multe activităţi la Şcoala Gimnazială Nr.1 Zăbala, în cadrul cărora elevii claselor I-IV şi V-VIII au luat parte la discuţii legate de primul ajutor, igienă, şi chiar dezastre sau bullying.
„Sănătatea este mai importantă ca oricând, însă oamenii din mediul rural nu dispun de informațiile și de mijloacele necesare pentru a preveni boli grave, ori pentru a merge la medic atunci când apar primele simptome alarmante. Astfel, multe vieți se pierd inutil. Prin parteneriate cu oameni de bine, medici și personal medical, Crucea Roșie Română aduce medicii acolo unde este mai mare nevoie de ei, iar cei care vor vizita caravana vor avea acces gratuit la specialiști din diverse arii”, transmit organizatorii.
În judeţul Covasna, Caravana de Bine este organizată de Crucea Roşie, în parteneriat cu United States Agency for International Development (USAID) – finanţatorul programului, şi cu sprijinul Primăriei Zăbala. Proiectul își propune să promoveze în rândul populaţiei importanța prevenției, să îi ajute pe beneficiari să conștientizeze riscurile la care se expun neglijându-și sănătatea, și să le crească încrederea în medicii care le pot salva viața.
(Ioana Ardeleanu)