Când se vor termina lucrările de modernizare a străzilor şi trotuarelor din Sfântu Gheorghe
Reabilitarea și modernizarea celor 7 străzi din Sfântu Gheorghe incluse în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă se apropie de final, o parte dintre acestea urmând să fie gata până la sfârșitul acestui an. Primarul Antal Árpád a vorbit joi, într-o conferință de presă, despre stadiul lucrărilor demarate în această primăvară, precizând că majoritatea sunt în grafic și avansează bine.
Potrivit edilului, lucrările la noul pod pietonal și pentru biciclete care se construiește peste râul Olt, în spatele fostului magazin Trident, sunt finalizate în proporție de aproape 95%, iar lucrările la străzile Nicolae Iorga, Stadionului, Ciucului, Păiuș David și Grigore Bălan se vor finaliza în acest an.
În ceea ce privește lucrările de pe strada Lunca Oltului, unde în prezent se lucrează la amenajarea trotuarelor, există unele întârzieri, însă și acestea se vor finaliza în primăvara anului viitor, iar strada Fabricii, care a fost închisă complet circulației rutiere în luna mai, va fi redeschisă probabil în acest an, chiar dacă stratul de uzură va fi turnat abia în primăvara anului viitor.
„Noul pod pietonal și pentru biciclete cred că este gata în proporție de 90-95%, va fi finalizat anul acesta. Ține de vreme, dacă vom mai avea câteva săptămâni de vreme caldă ca să se poată asfalta, restul lucrărilor sunt minore, dar pot să spun că este în grafic. Dacă vorbim de străzi: Grigore Bălan, Nicolae Iorga, Stadionului, Ciucului și Păiuș David sunt și vor fi finalizate. Pe Lunca Oltului avem niște întârzieri, deoarece Electrica nu a dat jos niște stâlpi și sunt exact pe locul unde lucrăm. A trebuit să facem niște proceduri, să facem noi investiția în locul lor, dar și acolo cred că o să fim undeva la 80% până la sfârșitul anului și finalizăm la începutul anului viitor. Pe Fabricii, și acolo acum am ajuns în situația să finalizeze cei de la Electrica, au schimbat foarte multe cabluri, conducte de medie și de joasă tensiune, deci chiar lucrări foarte ample. Cred că pot să spun că strada va fi circulabilă până la sfârșitul anului. Chiar dacă, foarte probabil, nu vom pune stratul de uzură anul acesta, va fi circulabilă ori la nivel de binder, ori la nivel de piatră spartă”, a explicat Antal Árpád.
Amintim că unele dintre cele mai aglomerate străzi din municipiu, respectiv Ciucului, Fabricii, Stadionului, Nicolae Iorga, Grigore Bălan, și trotuarele de pe străzile Lunca Oltului și Păiuș David au fost incluse într-un proiect finanţat din fonduri europene, iar termenele de finalizare a lucrărilor sunt stricte și nu pot fi depășite, acesta fiind motivul pentru care au fost demarate aproape simultan în acest an.
De ce par marcajele parcărilor de pe Nicolae Iorga atât de lungi?
Primarul a vorbit și despre parcările de pe strada Nicolae Iorga, stradă a cărei asfaltare a început la mijlocul lunii iulie, după ce în spațiul public au apărut nemulțumiri în legătură cu marcajele pentru locurile de parcare trasate recent, care par a fi mult prea lungi și ar „tăia” din lățimea benzilor, îngreunând circulația autovehiculelor. Edilul a explicat că este vorba despre o neînțelegere, iar lucrarea, care încă nu este finalizată, a fost gândită în așa fel încât să crească gradul de siguranță al șoferilor.
„Vor fi două benzi de câte 3 metri pentru mașini, un autobuz are 2,55 metri. Acum, nefiind marcat, e ciudat și probabil oamenii nu înțeleg. Parcările vor avea în față un opritor pentru roți, ca să nu mai intre pe bordură, va fi o parcare standard de 5 metri, iar în spate va fi o zonă hașurată pentru ca cei care vor să scoată ceva din portbagaj să fie în siguranță. În momentul în care va fi făcut marcajul, vor fi cele două benzi de 3 metri și atunci cred că toată lumea va înțelege ce s-a întâmplat acolo. Mai e o chestiune care a indus în eroare, și anume faptul că a fost un premarcaj pe mijloc. A fost trasat pentru că inițial se dorea, și asta a fost propunerea proiectantului, ca și în această parte să fie parcări paralele, dar asta ar fi însemnat mult mai puține locuri de parcare. Am cerut să fie parcări în diagonală, pentru că e mult mai ușor să ieși cu mașina, iar dacă ai în spate această zonă de siguranță, deja în spatele mașinii care parchează lângă tine vezi dacă vine cineva, deci poți să ieși mult mai ușor. E o chestiune în avantajul oamenilor, dar în acest moment nu este înțeleasă”, a explicat primarul.
Pista pentru biciclete de pe digul râului Olt va fi împrejmuită cu parapet
În ceea ce privește pista pentru biciclete care se construiește pe digul râului Olt, despre care în spațiul public au existat discuții privind siguranța celor care o vor utiliza, având în vedere că prezența urșilor în zonă este tot mai des semnalată, edilul a explicat că aceasta va fi împrejmuită cu parapet de protecție și va fi iluminată.
„Ursul e un animal fricos, nu se duce pe dig să te alerge pe tine cu bicicleta. Evident, ar fi bine să nu fie urși, dar nu am cum să garantez că nu se va trezi un urs să vină, nu pot să garantez nici că nu va veni în centrul orașului. Nu am aceste pârghii să garantez, nu sunt ministrul Mediului care are în mână posibilitatea să ia niște decizii prin care, eventual, ar putea să scadă numărul urșilor”, a mai spus primarul.
Despre construcția centurii ocolitoare a municipiului, Antal Árpád a declarat că termenul de finalizare, respectiv iunie 2024, ar putea fi ușor decalat, însă dacă vremea va permite, lucrările vor continua și în lunile de iarnă pentru a putea fi încheiate cât mai aproape de termenul stabilit în contract. Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov, lucrările au fost finalizate în proporţie de 50%, jumătate din lungimea drumului a fost asfaltată, iar săptămâna trecută a început montarea grinzilor pe pilonii viitoarelor pasaje. Construcţia a început anul trecut, iar investiţia, care se cifrează la aproape 300 de milioane de lei, este finanţată din fonduri europene prin Programul Operaţional Infrastructură Mare.
„Șoseaua de centură are termen de finalizare iunie 2024, conform contractului, dar depinde foarte mult și de vreme, pentru că dacă vremea ține cu noi acum și se vor putea pune grinzile – pentru că a început deja montarea grinzilor – deci dacă nu vom avea o iarnă foarte lungă și se va mai putea lucra și în decembrie, atunci eu cred că se poate finaliza până la termenul din contract, dar sunt lucruri care nu țin de noi”, a mai spus primarul.
Centura ocolitoare se va desprinde din DN12 Braşov – Miercurea Ciuc, înainte de localitatea Coşeni, şi va reintra pe acest drum în partea de nord a municipiului, la ieşirea spre Miercurea Ciuc, după ce va ocoli localităţile Chilieni, Coşeni şi Sfântu Gheorghe. Potrivit primarului, în prezent, în municipiu intră lunar peste 500.000 de maşini, iar viitoarea şosea de centură va devia circa 20% din trafic.
(Ioana Ardeleanu)