Ştiri locale

Campanie pentru prevenirea furturilor din locuinţe: „Neglijenţa, invitaţie deschisă la furt”

Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Covasna derulează campania „Neglijenţa, invitaţie deschisă la furt”. Aceasta se va desfăşura la nivel naţional, până în luna septembrie 2016, în scopul informării populaţiei cu privire la modalităţile de prevenire a furturilor din locuinţe.

Locuinţa este, pentru fiecare, spaţiul în care se simte în siguranţă şi orice pătrundere neautorizată generează o stare de disconfort, pe lângă prejudiciul de natură patrimonială cauzat, însăşi încălcarea acestui spaţiu intim de siguranţă personală constituie o neplăcere.

Publicitate

Deşi în ultimii ani tendinţa a fost una descrescătoare, prevenirea infracţiunilor contra patrimoniului rămâne una dintre priorităţile Poliţiei Române.

Principalele condiţii care au favorizat furturile din locuinţe sunt reprezentate de: împrietenire, uşă neasigurată, escaladare – multe din ele fiind urmare a lăsării ferestrelor deschise.

Campania „Neglijenţa, invitaţie deschisă la furt”, derulată în parteneriat cu o societate naţională de asigurări, îşi propune să aducă în atenţia cetăţenilor importanţa propriilor atitudini în reducerea riscului în ceea ce priveşte furturile din locuinţe.

Activităţile circumscrise acestei iniţiative vizează transmiterea de recomandări cu caracter preventiv prin distribuirea unor materiale informativ-preventive. Astfel, pentru promovarea mesajelor campaniei, poliţiştii covăsneni vor organiza diverse activităţi în cadrul cărora vor fi înmânate cetăţenilor pliante şi vor fi distribuite asociaţiilor de proprietari din mediul urban. De asemenea, vor fi expuse afişe cu recomandări la avizierele blocurilor, la sediile unităţilor de poliţie, la intrările în centrele comerciale şi în alte locuri publice.

Totodată, un clip video şi un spot audio vor fi promovate, pentru ca mesajele destinate prevenirii spargerilor de locuinţe să ajungă la cetăţeni.

În premieră pentru colaborarea dintre cei doi parteneri, a fost realizat un site web dedicat exclusiv campaniei, respectiv www.prevenireafurturilor.ro, unde cetăţenii pot vizualiza informaţii specifice prevenirii unor astfel de infracţiuni.

Prevenirea furturilor din locuinţe

Este neplăcut să-ţi găseşti casa spartă. De aceea, dorim să vă ajutăm să nu deveniţi una dintre victimele celor care fură din locuinţe. Infractorii speculează neglijenţa locatarilor în a-şi securiza casa. De exemplu, aceştia profită de faptul că la unele apartamente situate la parter sau etajul 1 ferestrele sunt lăsate deschise şi nesupravegheate. Un aspect foarte important al prevenirii furturilor din locuinţe este reprezentat de necesitatea adaptării măsurilor de siguranţă la tipul de locuinţă şi la valorile care trebuie protejate.

\"neglijenta\"

Poliţia Română recomanadă:

– Închide ferestrele şi uşa de fiecare dată când pleci de acasă – 1 din 4 furturi din locuinţă este favorizat de neglijenţa proprietarilor care le lasă o portiţă deschisă hoţilor.

– Dacă stai la parter sau la etajul 1, montează grilaje la toate ferestrele. Escaladarea geamurilor e un mod frecvent de operare, iar forţarea acestora face accesul în locuinţă extrem de uşor.

– Fii conştient de vulnerabilităţile zonei în care stai şi ia-ţi măsuri suplimentare dacă eşti expus. De exemplu, hoţii preferă blocurile cu multe apartamente, unde sunt şanse mai mari ca vecinii să nu se cunoască bine între ei şi să nu li se pară neobişnuită prezenţa unor necunoscuţi în scară.

– Organizează un sistem de supraveghere a vecinatăţii împreună cu ceilalţi locatari. Acest model preventiv limitează accesul nejustificat al persoanelor străine şi ajută la semnalarea problemelor apărute în bloc.

– Locurile „secrete” în care le laşi prietenilor apropiaţi cheia apartamentului, precum ghiveciul cu flori sau preşul de la intrare, nu sunt aşa secrete. Astfel de metode te fac vulnerabil în faţa furturilor.

– Obişnuieşte-te să activezi sistemul de alarmă de fiecare dată când pleci de acasă. Devine inutil dacă nu e activat şi firma de pază nu poate fi anunţată că trebuie să intervină. Nu uita să pui la vedere stickerul care anunţă că locuinţa ta este protejată.

– Asigură-te că zona palierului de bloc e luminată în permanenţă. Dacă se ard becurile de pe hol, cere administraţiei să le înlocuiască imediat.

– Indiferent de pretext, nu le oferi persoanelor necunoscute informaţii despre tine sau vecinii tăi. Nici despre bunurile deţinute, nici despre programul de lucru.

– Nu le permite accesul în locuinţă străinilor care pretind că reprezintă instituţii, dar nu se pot legitima. Chiar dacă au uniformă sau ecusoane, trebuie să îşi justifice prezenţa prin legitimaţie şi carte de identitate.

– Dacă eşti plecat de acasă mai mult timp, foloseşte un întrerupător care aprinde şi stinge lumina la intervale diferite de timp. Şi metoda radioului lăsat aprins ajută, nu o ignora.

– Nu ţine sume semnificative de bani lichizi în casă. Sunt pe primul loc în preferinţele hotilor, urmate de aparatură electronică, telefoane mobile şi bijuterii.

– Caută o persoană de încredere care poate să ridice eventualele facturi, scrisori sau flyere lăsate în uşă sau în cutia poştală când eşti plecat pentru o perioadă mai mare de timp. Sunt indicii pentru hoţi că au cale liberă.

– Treci peste impulsul de a anunţa pe Facebook că urmează să pleci într-o vacanţă extraordinară. Check-in-ul din aeroport îţi aduce like-uri, dar te face vulnerabil în faţa hoţilor.

– Selfie-urile sunt şi ele distractive, dar ai grijă la ce laşi să se observe în imagine. Nu pune poze în care se poate vedea ce obiecte deţii sau care e structura apartamentului tău.

– Păstrează documentele de provenienţă pentru bunurile de valoare pe care le deţii. Reţinerea elementelor de identificare şi fotografierea acestora pot contribui la găsirea şi recuperarea obiectelor furate.

– Asigurarea locuinţei te poate scăpa de grija pagubelor în cazul în care, chiar şi după ce ţi-ai luat toate măsurile de precauţie, casa ta a fost vizitată de musafiri nepoftiţi.

Din punct de vedere statistic, în judeţul Covasna, în primele trei luni ale acestui an, numărul furturilor a scăzut faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, de la 58 la 40 de fapte. În 20% din cazuri furturile au fost săvârşite prin împrietenire, iar în 17,5% din cazuri fapta a fost favorizată de lăsarea uşii neasigurate.

Dacă sesizaţi o spargere, sunaţi imediat la 112 – Apel unic de urgenţă. Indiferenţa faţă de astfel  de situaţii nu face decât să îngreuneze prinderea  autorilor care, între timp, pot comite şi alte infracţiuni.

Compartimentul Relaţii Publice

Agent principal de poliţie Nicoleta Marin

Publicitate
banner we radio