Ştiri locale

Cal omorât de mașină la ieșirea din Sfântu Gheorghe spre Miercurea Ciuc

Un cal lăsat nesupravegheat pe DN12, la ieșirea din Sfântu Gheorghe spre Miercurea Ciuc, a fost lovit mortal de o autoutilitară, al cărei șofer nu l-a observat la timp din cauza vizibilității reduse și a farurilor din sens opus.

Accidentul s-a petrecut joi dimineață, în jurul orei 06:00 și, potrivit IPJ Covasna, animalul a fost proiectat într-o altă mașină, care se pregătea să iasă dintr-o stație de alimentare cu carburanți.

Ambele autovehicule au fost avariate, însă nu au existat victime omenești.

„Polițiștii din cadrul Biroului Rutier s-au deplasat la fața locului, unde din cercetările efectuate au constatat că un bărbat de 51 ani, în timp ce conducea o autoutilitară pe DN 12 din direcția Miercurea Ciuc către Sfântu Gheorghe, în zona km 13, din cauza condițiilor de vizibilitate (timp de noapte) cât și a luminilor vehiculelor care circulau din sens opus, nu a putut observa din timp un exemplar cabalin care se deplasa în fața sa pe partea carosabilă, din aceeași direcție, l-a lovit cu partea frontală a vehiculului și l-a proiectat într-un alt autoturism care se încadrase cu scopul de a ieși dintr-o stație de carburanți. În urma evenimentului rutier a rezultat decesul animalului și avarierea ambelor vehicule neexistând victime omenești”, se arată într-un comunicat al IPJ Covasna.

Cei doi șoferi implicați în evenimentul rutier au fost testați alcoolscop, rezultatul fiind zero în ambele cazuri.

În luna august, Consiliul Local Sfântu Gheorghe a adoptat o hotărâre potrivit căreia proprietarii animalelor lăsate nesupravegheate și găsite păşunând sau circulând în parcuri, zone verzi sau pe drumurile publice din Sfântu Gheorghe riscă amenzi cuprinse între 50 și 2.500 de lei, în cazul în care sunt identificați.

Potrivit documentului, aceștia vor avea la dispoziție 24 de ore pentru a face dovada că au achitat amenda, în caz contrar, animalele sunt considerate abandonate sau fără stăpân, și vor fi trecute în proprietatea Municipalității, urmând să fie sacrificate.

(Ioana Ardeleanu)     

Publicitate
Publicitate
banner we radio