Bursele de excelenţă oferite de Primăria Sfântu Gheorghe, obţinute de 5 elevi de la Colegiul „Szekely Miko”
Toate cele cinci burse de excelenţă oferite în acest an de către autorităţile locale din municipiul Sfântu Gheorghe au fost câştigate de către elevi de la Colegiul Naţional „Szekely Miko” din Sfântu Gheorghe.
Pentru cele cinci burse s-au înscris 13 elevi aflaţi în ultimul an de liceu, de la Colegiul „Szekely Miko”, Liceul Teoretic „Mikes Kelemen”, Liceul de Arte „Plugor Sandor” şi Liceul Tehnologic „Puskas Tivadar”, iar, potrivit rezultatelor postate vineri pe site-ul Primăriei, cele mai mari punctaje, între 199 şi 92,82, le-au obţinut cinci elevi de la Colegiul „Szekely Miko”.
„Anul acesta vom acorda cinci burse elevilor de clasa a XII-a din Sfântu Gheorghe în valoare de 5.000 de lei fiecare, ca recunoaştere a rezultatelor deosebite obţinute în anii de liceu. În mod tradiţional, bursele sunt acordate în cadrul şedinţei de sfârşit de an a Consiliului Local din luna decembrie”, au scris reprezentanţii Primăriei pe pagina de Facebook.
Bursele de excelenţă pe care Primăria Sfântu Gheorghe le acordă anual elevilor aflaţi în ultimul an de liceu care au obţinut rezultate deosebite la învăţătură au fost majorate anul acesta de la 3.000 la 5.000 de lei.
Majorarea a fost justificată prin faptul că „atingerea criteriilor stabilite prin regulament implică o investiţie materială considerabilă, iar valorile şi cunoştinţele trebuie răsplătite corespunzător”.
Bursele de excelenţă au fost instituite de autorităţile locale din Sfântu Gheorghe în anul 2009 cu scopul de a stimula şi recompensa elevii care obţin rezultate foarte bune la învăţătură. La stabilirea punctajului au fost luate în calcul, printre altele, mediile din anii de liceu, rezultatele obţinute la concursuri şi olimpiade, precum şi alte documente care atestă performanţele şcolare.