Ştiri locale

Burse Covalact-Ecou pentru şefii de promoţie de la liceele din Sfântu Gheorghe

Compania Covalact şi Asociaţia de Tineret Ecou au continuat programul de burse de performanţă pentru tinerii absolvenţi de liceu, acordând un număr de 5 burse către şefii de promoţie de la liceele din oraş. Astfel, au fost premiaţi performerii de la cinci licee: Liceul Reformat, Liceul “Mikes Kelemen”, Liceul de Arte “Plúgor Sándor”, Colegiul „Székely Mikó” şi Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”. Bursele au fost în valoare de 556 lei, reprezentând vârsta oraşului Sf. Gheorghe

Bursele au fost acordate de către reprezentanţi ai companiei Covalact şi membri ai Asociaţiei de Tineret Ecou, în cadrul festivităţilor desfăşurate la fiecare instituţie de învăţământ. În data de 20 mai, au fost premiaţi şefii de promoţie de la Liceul „Mikes Kelemen” – Szotyori Orsolya, şi de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” – Chiţu Mădălina. Pe 27 mai au fost premiaţi cei mai buni elevi absolvenţi de la Liceul Reformat – Csóka-Antal Erika Zitá, Liceul de Arte „Plúgor Sándor” – Danguly Tünde şi Colegiul „Székely Mikó” – Kondor Sándor.

Publicitate

Proiectul de burse Covalact-Ecou va continua în toamna acestui an, urmând să fie premiaţi 10 elevi de liceu cu câte 1500 de lei, pentru performanţe la învăţătură, activităţi extraşcolare şi participare civică. Cele 10 burse vor fi acordate pe baza evaluării dosarelor depuse de către aplicanţi.

Publicitate
Publicitate
banner we radio