Ştiri

Bulgaria impune noi restricţii. „Rata mică a vaccinării ne obligă să impunem aceste măsuri”

Restaurantele şi barurile din Bulgaria vor trebui să-şi încheie programul zilnic la ora locală 22:00 începând din 7 septembrie.

De asemenea, competiţiile sportive din spaţii închise se vor desfăşura fără spectatori, a anunţat joi ministrul interimar al Sănătăţii bulgar Stoicho Kaţarov, în contextul unei creșteri a cazurilor de Covid, informează Reuters.

”Nu este loc de panică. Situaţia este gravă, dar nu scăpată de sub control. Rata mică a vaccinării ne obligă să impunem aceste măsuri”, a declarat Kaţarov.

Publicitate

Conform noilor restricţii, care vor fi în vigoare până la 31 octombrie, festivalurile muzicale vor fi interzise, iar teatrele şi cinematografele vor funcţiona la cel mult 50% din capacitate.

Elevii vor putea participa fizic la cursuri odată cu începerea anului şcolar pe 15 septembrie, dar în cazul continuării creşterii noilor cazuri este avută în vedere trecerea la cursuri online.

Bulgaria, care are cea mai mică rată de vaccinare anti-COVID-19 din Uniunea Europeană, a înregistrat o creştere a numărului de noi cazuri zilnice de infectare cu SARS-CoV-2 în ultimele săptămâni, majoritatea fiind cu varianta Delta.

Numai joi dimineaţă Bulgaria – ţară cu aproximativ 7 milioane de locuitori – a raportat 1.745 de noi cazuri în ultimele 24 de ore.

De la începutul pandemiei până în prezent 18.950 de persoane au decedat în Bulgaria din cauza COVID-19.
Publicitate
banner we radio