Ştiri locale

Brutăria Diószegi din Sfântu Gheorghe se prezintă cu trei secvenţe de poveşti la Gastropan

O brutărie din Sfântu Gheorghe, care a câştigat timp de trei ani consecutiv locul I la concursul de creaţie artistică la Expoziţia Internaţională GastroPan de la Târgu Mureş, va prezenta la ediţia din acest an secvenţe din trei poveşti româneşti, atât decorurile, cât şi eroii fiind făcuţi din aluat.

Patronul brutăriei, Diószegi László, a declarat miercuri că tema din acest an a fost „Povestiri din copilărie”, iar el a ales secvenţe din „Harap Alb”, „Pupăza din tei” şi „Punguţa cu doi bani”.

„Am folosit aluat de pâine pentru creaţiile noastre şi coloranţi naturali. În ultimii trei ani am luat locul I la această categorie şi ar fi frişca de pe tort să câştigăm şi anul acesta. Desigur, vrem să fim cei mai buni, ar fi foarte frumos să luăm tot noi premiul I, dar poate că e bine să mai lăsăm şi pe alţii”, a declarat Diószegi László.

El a mai spus că va participa şi la secţiunea „Pâinea anului”, categoria industrial, cu trei sortimente care se găsesc şi în magazine.

„Nu am făcut nimic special pentru concurs, vom concura cu ce avem noi în magazinele noastre. Nu vreau nimic special, să îmbunătăţesc produsele special pentru concurs, pentru juriu. Vom prezenta trei feluri de pâine, încă nu am decis care – cea tradiţională cu cartofi, ţărănească, neagră, cu secară sau cea \’tihnită\’ –, din cele care se găsesc în magazine şi la Sfântu Gheorghe, şi la Braşov, şi la Buzău. Miercuri seară, după ce le scoatem din cuptor, o să iau de pe raft trei pâini, oricare, şi cu ele o să mergem la concurs. Dacă o să câştig cu ce am în magazine, înseamnă că am câştigat pe merit”, a afirmat Diószegi László.

Anul trecut, brutăria din Sfântu Gheorghe a câştigat locul I la concursul de creaţie artistică din aluat de panificaţie cu o reproducere în miniatură a castelului Peleş din Sinaia, realizată de cofetarul Farkas Ferenc, care a lucrat timp de aproape două luni la realizarea lui, folosind un aluat din făină de hrişcă, făină de ovăz şi făină de grâu, glucoză, zahăr şi sare, fără drojdie sau amelioratori. Anterior brutăria câştigase locul întâi cu creaţia „Viaţa la ţară” şi o harfă făcută din aluat.

În anul 2011, Diószegi László a câştigat trofeul „Pâinea naţională a României” la GastroPan, iar în 2013 a intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare pâine tradiţională cu cartofi din lume. Pâinea a cântărit 96,6 kg şi a fost pregătită din 57 kg de făină, 34 litri de apă, 10 kg de cartofi, 1 kg de drojdie, 1 kg de sare. Performanţa a fost omologată de World Record Academy la categoria \’Pâine rustică\’.

La cea de a opta ediţie a Gastropan, care se va desfăşura la Târgu Mureş în perioada 7-9 aprilie a.c., s-au înscris peste 130 de participanţi, care vor concura pe opt categorii grupate în trei secţiuni competiţionale: la secţiunea Panificaţie-Patiserie vor avea loc concursurile „Pâinea anului 2016 fabricată industrial în România”, „Pâinea anului 2016 realizată artizanal în România”, „Creaţie artistică în aluat de panificaţie” şi „Produse de patiserie”, la secţiunea Cofetărie – „Tortul Anului 2016” şi „Creaţie artistică în pastă de zahăr”, iar la Secţiunea Gastronomie – „Platouri culinare reci” şi „Sculptură în fructe şi legume”. De asemenea, la eveniment şi-au anunţat participarea 133 de expozanţi din 25 de ţări, care vor expune soluţii şi tehnologii inovatoare şi vor oferi idei de afaceri în domeniul panificaţiei, cofetăriei, HoReCa.

(Agerpres)

\"Dioszegi

Publicitate
banner we radio