Ştiri locale

Bolnav de COVID-19, a mințit ca să poată intra în Policlinica din Sfântu Gheorghe

Un bărbat testat pozitiv Covid-19 a reușit să treacă de triajul realizat la intrarea în Spitalul Județean Sfântu Gheorghe, și s-a prezentat la consultație într-un cabinet din cadrul Policlinicii, unde în urmă cu ceva timp își făcuse o programare.

Conducerea Spitalului a precizat miercuri, într-o conferință de presă, că totul a ieșit la iveală în momentul în care datele pacientului au fost trecute în calculator. Atunci, medicii au realizat că bărbatul fusese testat pozitiv în urmă cu două zile, chiar în laboratorul unității medicale.

Publicitate

Directorul medical al spitalului, dr. Roșu Matyas, a precizat că dacă testul pentru depistarea prezenței virusului în organism ar fi fost făcut într-un alt laborator, cel mai probabil nu s-ar fi aflat despre acest caz.   

Activitatea Policlinicii a fost sistată pentru scurt timp pentru dezinfecție.

„Un bărbat care s-a prezentat la Policlinică, fiind programat la o examinare, ne-a ascuns faptul că este purtător al virusului. Luni i s-a făcut un test RT-PCR care a ieșit pozitiv, iar miercuri s-a prezentat la consult la Policlinică. La triaj a negat absolut tot, a fost condus la cabinetul de specialitate unde avea programarea și acolo s-a observat în calculator că în urmă cu două zile a fost declarat pozitiv, deci trebuia să stea în izolare acasă. Fiind întrebat de ce s-a prezentat la spital, a declarat că de o lună de zile s-a programat și are nevoie de această examinare. Noi am observat acest lucru doar datorită faptului că testul PCR și l-a făcut la laboratorul nostru, deci în calculator ne-a apărut că are un test pozitiv. Dacă făcea în altă parte, în oraș, la alte laboratoare nu am fi avut de unde să știm”, a explicat dr. Roșu Matyas.

Bărbatul a reușit să plece din Spital la fel de ușor cum a intrat, și deși fapta lui s-ar încadra cel puțin la zădărnicirea combaterii bolilor, riscând dosar penal, Poliția nu a fost deocamdată sesizată.

„Scopul nostru este să tratăm pacienții, nu să îi trimitem în judecată”

Conducerea Spitalului a făcut apel la responsabilitatea pacienților, precizând totodată că dacă astfel de cazuri vor mai apărea pe viitor, personalul medical va contacta Poliția.

„Acest pacient a intrat în Policlinică, în cabinet, bineînțeles că a trebuit să oprim lucrul, să dezinfectăm totul, deci ne-a cauzat multiple neplăceri. Nu am apucat să luăm măsuri, din păcate a și plecat foarte repede dar de acum înainte va trebui să anunțăm Poliția, pentru că este un caz penal până la urmă”, a spus directorul medical, dr. Roșu Matyas.

„Suntem spital nu Jandarmerie, dar așa cum și aparținătorii și pacienții noștri așteaptă o responsabilitate din partea noastră, la fel așteptăm și noi din partea lor. Nu era nicio problemă, nu am refuzat niciodată niciun pacient, indiferent că a avut sau nu Covid, nu am refuzat consultațiile, trebuia doar să sune la Policlinică să reprogramăm. Sau dacă era atât de grav atunci se putea interna la Chirurgie Covid. Am avut 2-3 pacienți de Neurologie care s-au internat. Mai este posibilitatea să facem consultații prin telemedicină, deci erau 3 variante, dar a avut de la fals în declarații, până la zădărnicirea combaterii bolilor, și poate sunt și mai multe în Codul penal”, a spus managerul spitalului, András-Nagy Róbert.  

Acesta a subliniat că scopul unității medicale este acela de a trata pacienți, și nu de a-i trimite în judecată, însă este nevoie de responsabilitate din partea acestora.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
Publicitate
banner we radio