Ştiri

Blocaj pentru PSD. Legile UDMR, scoase de pe ordinea de zi: „Nu mai susţinem moţiunea”

Discuțiile dintre liderii PSD și cei ai UDMR privind votarea moțiunii de cenzură au fost întrerupte marţi. Grupul UDMR din Camera Deputaților este în ședință pentru a decide pașii de urmat după înghețarea negocierilor.

Senatorul UDMR Tanczos Barna spune că „nu se mai pune problema” ca UDMR să susțină moțiunea. Reprezentanții Uniunii au acum o ședință de urgență.

Publicitate

Negocierile dintre PSD-ALDE și UDMR par să intrat într-un impas grav, după retragerea de pe ordinea de zi a Parlamentului a unor proiecte de lege negociate de social-democrați și reprezentanții comunității maghiare. Reprezentanții UDMR spun că „nu se mai pune problema” ca Uniunea să susțină moțiunea de cenzură a PSD și chiar că va fi reanalizat protocolul de colaborare între UDMR și PSD-ALDE.

„Nu se mai pune problema ca parlamentarii UDMR să voteze moțiunea de cenzură alături de PSD”, a spus senatorul Tanczos Barna.

Kelemen Hunor, anunţ oficial: UDMR nu va participa la votul moţiunii. Detalii AICI

Liderul senatorilor UDMR, Cseke Attila, spune că va fi reanalizat protocolul de colaborare dintre Uniune și PSD-ALDE.

Şedinţa comună a comisiilor juridice, a drepturilor omului şi cea pentru administraţia publică s-a anulat, marţi dimineaţa, pentru a doua oară, din cauză că reprezentanţii UDMR şi PSD nu s-au înţeles asupra proporţiei unei minorităţi naţionale în populaţia unei localităţi de la care folosirea în administraţie a limbii respectivei minorităţi devine obligatorie, potrivit News.ro.

Deputaţii din cele trei comisii au aşteptat aproape o oră începerea şedinţei în care trebuia să dea raport propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr.215/2001 a administraţiei publice locale, care prevede scăderea pragului pentru folosirea limbilor minorităţilor în administraţie.

„Şedinţa celor trei comisii programată pentru astăzi nu va mai avea loc. Preşedintele Comisiei juridice, Eugen Nicolicea”, este mesajul pe care membrii Comisiei juridice l-au primit de la deputatul PSD Eugen Nicolicea.

Deputatul UDMR Marton Arpad a declarat că Eugen Nicolicea a anunțat suspendarea ședinței prin sms.

„Se comunică în ultima vreme doar prin sms, nu prin procedurile normale parlamentare”, a adăugat Marton Arpad.

Este puțin probabil ca proiectul să ajungă azi în plen, în condițiile în care nu a mai fost dezbătut în Comisia Juridică și nu are avizul acesteia.

La Senat, proiectele depuse de UDMR au fost scoase de pe ordinea de zi. Legea prin care 15 martie devine oficial zi de sărbătoare a comunităţii maghiare din România nu va mai fi votată astăzi în plen. Actul normativ a fost adoptat ieri în regim de urgenţă de comisiile de specialitate din Camera Superioară.

Schimbările s-au făcut în doar câteva minute, după ce negocierile dintre PSD-ALDE și UDMR au intrat în impas.

Publicitate
banner we radio