Ştiri locale

Bilanţ Zilele Sfântu Gheorghe: peste 160 de programe, peste 9.000 de bilete vândute, zeci de mii de oameni la concerte

Organizatorii Zilelor Sfântu Gheorghe au prezentat luni, într-o conferinţă de presă, concluziile şi primele cifre ale ediţiei din acest an a celei mai mari sărbători a oraşului.

La conferinţă au participat primarul Antal Árpad, viceprimarul Vargha Fruzsina, administratorul public al oraşului, Czimbalmos Kozma Csaba, coordonatorul de programe, Knop Ildikó, şi organizatorul programelor muzicale, Dancs Zsolt, concluzia la unison fiind că ediţia a fost una reuşită, având în vedere timpul foarte scurt avut la dispoziţie pentru a organiza un eveniment care a cuprins peste 160 de programe.

Publicitate

„Aş începe prin a le mulţumi sutelor de persoane care au lucrat împreună cu colegii mei pentru ca acest eveniment să fie un succes, să poată fi organizat într-un timp atât de scurt. În acelaşi timp vreau să le mulţumesc locuitorilor oraşului că am arătat încă o dată tuturor celor care au venit în aceste zile în vizită în oraşul nostru că suntem o comunitate puternică, vie, civilizată. Cred că toţi cei care au venit au remarcat acest lucru. Niciun primar nu-şi doreşte decât să simtă din când în când că are această onoare de a conduce un oraş în care trăiesc oameni civilizaţi”, a spus primarul Antal Árpad.

Organizatorii au mulţumit pentru înţelegere şi solidaritate celor care locuiesc în zonele adiacente evenimentelor din cadrul Zilelor oraşului, şi care poate au fost deranjaţi de volumul boxelor sau de aglomeraţie.

Curtea Tinerilor, un succes în curtea fostei fabrici de ţigarete

În premieră, Curtea Tinerilor a fost organizată în curtea fostei fabrici de ţigarete, unde tinerii şi nu doar ei au avut parte de programe foarte diferite, de la întâlniri cu antreprenori sau sportivi, sau o zi dedicată familiei în care copiii s-au bucurat de vremea bună şi surprizele pregătite pentru ei.

„Nu prea îmi place să vorbesc despre tineri în statistici, dar am reuşit să organizăm programe împreună cu 10 asociaţii de tineret din Sfântu Gheorghe, însemnând 25 de organizatori, 17 voluntari, plus o echipă ioperativă compusă din 7 persoane, mai ales din cadrul Biroului pentru Tineret şi din Forumul tinerilor din Sfântu Gheorghe, pentru aceştia din urmă fiind un debut în ceea ce priveşte evenimentele. Şi pentru fabrica de ţigarete a fost un fel de debut acest program, şi cred că ne-am absovit cu brio de această sarcină”, a spus viceprimarul Vargha Fruzsina.

Muzica stradală, pata de culoare în cadrul Târgului

De-a lungul anilor, orgnizatorii au încercat să găsească cele mai bune locaţii pentru Târgul Meşteşugarilor şi pentru unităţile de alimentaţie publică, astfel încât comercianţii să nu se deranjeze unii pe alţii, dar în acelaşi timp să fie relativ aproape de zona centrală a oraşului pentru a crea acea atmosferă care face speciale Zilele Sfântu Gheorghe. Din acest punct de vedere, ediţia din acest an a găsit un echilibru, iar artiştii de muzică stradală au adus pata de culoare în cadrul Târgului.

Record: 21 de spectacole pe Scena Principală

Dancs Zsolt a calificat sărbătorea ca fiind „cea mai dificilă de organizat” din ultimii 12 ani, din cauza incertitudinii și a imprevizibilității.

„Cred că integrarea Arenei Sepsi a oferit orașului un nou spațiu cultural. Pe parcursul celor cinci zile de festival, un weekend de o durată fără precedent, echipa Alpha Sound a făcut o treabă excelentă, reușind cu succes să rotească trupele locale pe scenă la fiecare 15 minute, dar și să satisfacă nevoile formațiilor internaționale”, a declarat organizatorul programului muzical.

El a adăugat că pe Scena Principală a avut loc un număr record de 21 de spectacole, dar numai de Ziua Made in Sepsi (joi), 78 de muzicieni au urcat pe rând pe scenă. Pe baza imaginilor filmate cu drona, s-a estimat că au fost 15.000 de persoane în Piața Centrală vineri, 12.000 sâmbătă și 20.000 duminică, fără a-i include pe cei „înghesuiți” sub bolta copacilor din Parcul Elisabeta.

„Există o cerere pentru cultură în acest oraș”

Rata medie de ocupare a sălii în timpul săptămânii culturale a fost de 95%, dar au existat cinci spectacole pentru care toate biletele au fost epuizate.

„Înseamnă că există o cerere pentru cultură în acest oraș, iar cei care vor organiza evenimente similare în viitor se pot baza pe acest lucru”, a declarat coordonatorul programelor din  cadrul evenimentului, Knop Ildikó.

Ea a mai declarat că societatea de salubritate TEGA a colectat 369 de metri cubi de deșeuri, umplând 13,5 camioane (o mare parte din ele nu de pe jos, ci din pubele), un pic mai mult decât la ediţia precedentă, dar atunci festivalul s-a desfășurat pe parcursul a trei zile în loc de cinci. Knop Ildikó a adăugat că amprenta ecologică a Zilelor Sfântu Gheorghe este în scădere, nu numai ca urmare a introducerii paharelor refolosibile (care nu sunt încă obligatorii), ci și pentru că oamenii devin mai conștienți de necesitatea de a păstra mediul înconjurător curat.

60 de persoane au lucrat la TEGA în perioada zilelor orașului, în timpul zilei, atât cât le-a permis aglomerația. Au fost la datorie 4 măturătoare, 1 mașină de spălat și 1 camion de udat. De Zilele Sfântu Gheorghe, gunoiul a fost adus de două camioane separate. Pentru Zilele Orașului au fost amplasate 70 de toalete ecologice, 7 chiuvete ecologice, 45 de containere de 11 mc, 240 de pubele de 120 l și 40 de pubele din lemn. Toaletele ecologice au fost curățate și dezinfectate dimineața – accesul la ele a fost posibil de la primele ore ale dimineții.

„De mâine vom începe să organizăm Zilele Sfântu Gheorghe 2023”, a conchis Knop Ildikó.

Publicitate
banner we radio