Ştiri locale

Bilanţ Prefectura Covasna: Un nou deces la un pacient COVID-19 din judeţ

Până la această dată, de la începutul epidemiei, la nivelul județului Covasna, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică, au fost confirmate ca fiind infectate cu virusul SARS-CoV-2 un număr de 617 persoane, în ultimele 24 de ore fiind confirmate ca fiind infectate cu noul coronavirus, 7 persoane.

Dintre acestea, potrivit raportării Direcției de Sănătate Publică Covasna din data de 18 august 2020, un număr de 480 de persoane au fost vindecate, iar alte 14 persoane au decedat.
Din păcate, de la ultimul comunicat de presă, a survenit decesul unei persoane de sex masculin, din zona Tg. Secuiesc, în vârstă de 74 de ani, cunoscut cu pneumonie bilaterală. Transmitem condoleanțe familiei!

În conformitate cu prevederile Legii nr.136 din 2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice, în situații de risc epidemiologic și biologic, în prezent sunt în izolare instituționalizată în unități spitalicești, un număr de 64 de persoane.

În vederea prevenirii răspândirii COVID-19, autoritățile au dispus ca alte 205 persoane suspecte de a fi infectate cu virusul SARS-CoV-2 să stea în carantină la domiciliu ori la locația declarată, aflându-se sub supraveghere medicală.

Numărul testelor prelucrate până în acest moment pentru județul Covasna este de 12291 de teste (293 de teste prelucrate în ultimele 24 de ore), la care se adaugă alte 8281 de teste prelucrate în jud. Covasna, la solicitarea jud. Brașov, Mureș și Sibiu.

Ca urmare a faptului că au respectat indicațiile medicilor și s-au vindecat, 25 de persoane au ieșit din izolare în ultimele 24 de ore.

Sub autoritatea Instituției Prefectului – Județul Covasna, structurile teritoriale ale M.A.I., constituite din polițiști, jandarmi din cadrul IJJ Covasna și Grupării Mobile de Jandarmi Brașov, precum și polițiști locali, au continuat misiunile în contextul impus de starea de alertă pentru verificarea modului în care sunt respectate normele legale impuse pe perioada stării de alertă prin Hotărârea nr.24 din 3 august 2020 a CJSU Covasna, privind obligativitatea purtării măștii de protecție în spații închise și spațiile publice deschise ( piețele, târgurile, spații comerciale, zonele de așteptare a mijloacelor de transport), zone în care pot să apară aglomerări publice spontane. La aceste acțiuni au participat 138 de efective ale structurilor de ordine publică și specialiști din cadrul Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Covasna, care au utilizat 52 de mijloace de mobilitate.
Obiectivul acestor acțiuni a fost de a preveni răspândirea noului coronavirus dar acolo unde au fost constatate nereguli, echipele de control au dispus măsuri de sancționare a persoanelor care au încălcat normele legale.

În urma acestor acțiuni au fost legitimate/verificate 409 persoane cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse. De asemenea, au fost verificate cu privire la respectarea interdicțiilor impuse pe timpul stării de alertă un nr. de 28 de SC/PFA. În ceea ce privește mijloacele de transport, au fost verificate un număr de 34 de autovehicule, la care se adaugă alte 17 mijloace de transport public în comun. Au fost verificate 47 de locații/obiective cu privire la respectarea măsurilor stabilite în perioada stării de alertă (restaurante, terase, fastfood-uri, alte medii de interes).

Pe durata acestor activități, au fost identificate 4 persoane care nu au respectat normele legale, sens în care au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale în context COVID-19, conform prevederilor Legii nr.61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, care au însumat 1900 de lei.

Pentru siguranța cetățenilor, Instituția Prefectului – Județul Covasna solicită cetățenilor să respecte normele stabilite de autorități în perioada stării de alertă, să păstreze distanța fizică de protecție sanitară, măsurile de igienă și de conduită sanitară stabilite de către specialiști. Este important ca fiecare dintre noi să avem o conduită socială și un comportament responsabil, să conștientizăm că acțiunile noastre îi pot afecta pe ceilalți și să respectăm deciziile autorităților pentru limitarea și răspândirea infecțiilor cu SARS-CoV-2. Mulțumim tuturor celor care au înțeles că numai împreună vom reuși să depășim această perioadă.

Cancelaria Prefectului

Publicitate
banner we radio