Ştiri locale

Bilanţ oficial Covasna: mai multe persoane în carantină, mai multe amenzi pentru nerespectarea restricţiilor

Până în acest moment, la nivelul județului nostru se află  în carantină instituționalizată 91 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a se depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 3118  persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

De la ultimul comunicat, 2 persoane, datorită faptului că prezintă o stare de sănătate bună și au respectat recomandările autorităților, au ieșit din perioada de carantină și 44 de persoane au ieșit din autoizolare.

În ultimele 24 ore, în misiunile MAI pentru combaterea efectelor COVID-19 au fost implicate  toate efectivele Inspectoratului Județean de Poliție Covasna, Inspectoratului Județean de Jandarmi Covasna , Gruparea Mobilă de Jandarmi Brașov și Poliției locale, cu mijloacele de mobilitate de care dispun. Prezentăm în mod sintetic câteva dintre activitățile acestor structuri, astfel :

  • au fost executate 275 misiuni pentru menținerea ordinii publice la unitățile spitalicești/locații carantină, fluidizarea circulației, escortarea convoaielor și a coloanelor auto, misiuni de verificare prin mijloace specifice a respectării interdicțiilor impuse persoanelor aflate în izolare/carantină;
  • auto preluate și conduse spre limita județului: 66;
  • persoane preluate și conduse spre limita județului: 175;
  • au fost conduse la centrele de carantină 20 persoane ;
  • s-au verificat 2433 persoane cu privire la modul de respectare a măsurilor de izolare/carantinare;
  • au fost verificate 321 de locații de carantinare/izolare;
  • au fost verificate un nr. de 27 SC/PFA privind modul de respectare a interdicțiilor impuse pe timpul stării de urgență.

În ultimele 24 de ore, polițiștii covăsneni au aplicat 86 de sancțiuni contravenționale unor persoane depistate că nu au respectat măsurile dispuse de autorități, valoarea totală a acestor sancțiuni fiind de 146.300 lei.

Și jandarmii covăsneni, în ultimele 24 de ore, au aplicat 18 sancțiuni contravenționale unor persoane depistate că nu au respectat măsurile dispuse de autorități, valoarea totală a acestor sancțiuni fiind de 16.500 lei.

Dintre sancțiunile contravenționale menționate mai sus, un nr.de 103 au fost aplicate persoanelor care nu au respectat măsura privind restricționarea circulației, valoarea totală a acestor sancțiuni fiind de 162.700 lei.

Cancelaria Prefectului 

28.03.2020

Publicitate
banner we radio