Info Trafic

Bilanţ minivacanţă: 33 de şoferi au rămas fără permis pe drumurile din judeţul Covasna

Polițiștii covăsneni acționează pe tronsoanele de drum cu risc rutier ridicat, pentru prevenirea și combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere, precum și pentru conștientizarea de către participanții la trafic, a riscurilor  la care se expun, prin nerespectarea regulilor de circulație.

Astfel, în perioada 27 noiembrie – 1 decembrie  a.c., în urma activităților desfășurate pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, au fost aplicate 379 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea legislației privind circulația pe drumurile publice, dintre care 197 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

Publicitate

În urma abaterilor constatate, au fost reținute 33 de permise de conducere și au fost retrase 14 certificate de înmatriculare.

Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate în această perioadă se ridică la suma de 141.780 de lei.

În perioada de referință polițiștii au constatat și infracțiuni la regimul rutier.

Astfel, la data de 27 noiembrie a.c., în jurul 09:00, polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Covasna, în timp ce efectuau serviciul de patrulare, pe strada Korosi Csoma Sandor, au identificat un  autoturism ieșit de pe partea carosabilă și oprit în șanțul de pe partea dreaptă al străzii.

Conducătorul auto, un tânăr de 21 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma rezultatului indicat de aparatul etilotest, acesta a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracţiunii de  conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

La data de 28 noiembrie a.c., în jurul orei 14:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Baraolt, aflându-se în timpul executării atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control, pe D.J.131, un moped care nu avea montate plăcuțe de înmatriculare, condus de un minor de 16 ani.

În urma verificărilor efectuate polițiștii au constatat că minorul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar mopedul condus nu era înmatriculat sau înregistrat în circulație.

Conducătorul mopedului a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșiri infracțiuniilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

La data de 30 noiembrie a.c., în jurul orei 08.30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit, pe DN11, un autoturism condus de un bărbat de 25 de ani.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul Drugtest, rezultatul testării indicând prezența substanţei psihoactive Cannabis-THC5.

Persoana în cauză a fost condusă la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii existenței și concentrației susbtanței respective în organism.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, conform art. 336 alin. 2 din Codul Penal.

La data de 1 decembrie a.c., în jurul orei 02.00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Întorsura Buzăului, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit în trafic, pentru control, pe strada Hanului din orașul Întorsura Buzăului, un autoturism condus de un bărbat de 34 ani.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Având în vedere rezultatul testării, bărbatul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

(Biroul de Presă al IPJ Covasna)

Publicitate
banner we radio