FOTO. Biciclist lovit de o maşină la intersecţia Sporturilor cu 1 Decembrie 1918

UPDATE IPJ Covasna:

În urma cercetărilor efectuate de poliţişti s-a stabilit că biciclistul, un bărbat de 29 de ani, a fost lovit în timp ce traversa strada pe trecerea pentru pietoni, pe bicicletă, de autoturismul circulând către zona gării. În urma acestui eveniment biciclistul a suferit răni grave. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Poliţiştii reamintesc faptul că legislaţia în vigoare prevede că traversarea străzii de către biciclişti, pe trecerile pentru pietoni, se face pe lângă bicicletă. Circulaţi cu respectarea normelor rutiere, pentru a evita implicarea în accidente.

__________________________

Un bărbat care se deplasa cu bicicleta pe Strada 1 Decembrie 1918 din Sfântu Gheorghe a fost lovit de un autoturism la intersecția cu Strada Sporturilor.

Potrivit ISU Covasna, victima este un bărbat de 29 de ani, care la sosirea echipajului SMURD acuza dureri la picioare şi piept, fiind transportată de o ambulanţă la Urgenţele Spitalului Judeţean.

Polițiștii desfășoară cercetări pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs evenimentul.

Distribuie, să afle şi alţii
Publicitate
Publicitate