Biciclist accidentat la Sita Buzăului

La data de 10 octombrie 2017, în jurul orei 17:50, pe DN 10 a avut loc un accident rutier soldat cu rănirea ușoară a unei persoane.

Din cercetăări s-a stabilit că un bărbat de 60 de ani din comuna Sita Buzăului, care se deplasa cu bicicleta, nu s-a asigurat la efectuarea unui viraj spre stânga și a fost acroșat de un autoturism care circula regulamentar în aceeași direcție.

În acestui eveniment biciclistul a fost rănit ușor. Conducătorul auto a fost testat din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, iar rezultatul a fost negativ. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală  din culpă.

Atenție bicicliști! Circulați cu atenție și asigurați-vă temeinic atunci când efectuați o manevră. La schimbarea direcției de mers asigurați-vă, atât din față cât și din spate, și semnalizați din timp manevra, astfel încât ceilalți participanți la trafic să observe intenția dumneavoastră.

(IPJ Covasna)

Distribuie, să afle şi alţii
Publicitate
Publicitate