Ştiri locale

Biblioteca TAM donează cărţi: „Împreună creăm biblioteci”

„Împreună creăm biblioteci” pare să fie motto-ul pe care Teatrul Andrei Mureşanu (TAM) din Sfântu Gheorghe l-a îmbrăţişat, la doar două săptămâni după ce a anunţat că lansează Biblioteca TAM, un proiect inedit care a luat fiinţă chiar de Ziua Culturii Naţionale.

La doar câteva zile de la „deschiderea oficială” şi după umplerea tuturor rafturilor bibliotecii mobile, amenajată într-un microbuz folosit în trecut de actorii teatrului pentru deplasările în turnee, conducerea TAM anunţă că vrea să vină în sprijinul altor persoane care doresc să creeze „mici biblioteci”.

Publicitate

Astfel, Biblioteca TAM donează mai departe cărţile de care nu are nevoie, pentru ca şi alte biblioteci să poată fi create în comunităţile unde ar fi nevoie de ele.

„Micuța bibliotecă pe roți este deja plină. S-au umplut și rafturile suplimentare. Am primit cărți și vechi și noi și dubluri. Cum în microbuz avem un spațiu limitat și dorim să păstrăm în el cele mai noi volume, prioritar cărți noi care nu pot fi găsite local altundeva, am hotărât să dăm mai departe ce nu folosim (cu acordul donatorilor, bineînțeles)”, a transmis directoarea TAM, Anna Maria Popa, într-o postare pe Facebook.

Potrivit acesteia, o parte dintre cărţile care nu şi-au găsit locul pe rafturile bibliotecii mobile vor ajunge la Căminul Cultural Melineşti din judeţul Dolj, iar cei care au nevoie de cărţi pentru a înfiinţa şi alte biblioteci sunt încurajaţi să ia legătura cu reprezentanţii TAM.

Am fost contactați de doamna profesoară Luiza Vasiluţă de la Căminul Cultural Melinești, județul Dolj, unde cei 16 copii nu au deloc acces la cărți și unde doamna profesoară dorește să le amenajeze o bibliotecă. Salutăm această inițiativă, primul colet cu zeci de volume pleacă spre Melinești și dacă mai sunt persoane care doresc cărți mai vechi pentru a crea mici biblioteci acolo unde sunt necesare, vă rugăm să luați legătura cu noi iar noi vom încerca să vă ajutăm în măsura posibilităților noastre”, a mai transmis Anna Maria Popa.

Miercuri, câţiva copii de la Clubul de lectură „Arthur” din Sita Buzăului și-au donat ultimele achiziții pentru ca și alți copii să poată citi acele cărți.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio