Info Trafic, Ştiri locale

Bărbat rănit grav după ce s-a răsturnat cu maşina la ieşirea din Cernat

Luni, 9 octombrie a.c., în jurul orei 12:40, pe DN 11 la ieșire din localitatea Cernat către Târgu Secuiesc, a avut loc un accident rutier. Din cercetări s-a stabilit că un bărbat de 59 de ani, care conducea un autoturism, nu a adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a lovit parapetul de protecție al unui podeț, apoi s-a răsturnat pe terenul agricol din partea stângă a drumului. În urma evenimentului șoferul, aflat singur în autoturism, a suferit răni grave.

Cercetările sunt continuate petru a se stabili toate împrejurările în care s-a produs acest eveniment.

Polițiștii le reamintesc cetățenilor să conducă cu prudență, să circule în permanență cu o viteză adaptată la condițiile de drum și de trafic, iar pentru un plus de siguranță, să mărească distanța între autovehiculele aflate în mers.

(IPJ Covasna)

Publicitate
banner we radio