Ştiri locale

Bărbat omorât sub podul de la Gară

 

Joi dimineață, Dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Covasna a fost sesizat, printr-un apel prin numărul unic de urgență 112, despre faptul că în Sfântu Gheorghe, în zona podului dezafectat peste râul Olt, se află o persoană, posibil decedată.

La fața locului s-a deplasat imediat un echipaj de poliție, care a constatat faptul că aspectele sesizate se confirmă, dar și faptul că pe corpul persoanei decedate existau urme de violență.

În cel mai scurt timp s-a constituit o echipă operativă de cercetare, formată din polițiști judiciariști și criminaliști, condusă de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna și, în mai puțin de două ore de la sesizare, a fost identificat un tânăr de 16 ani, bănuit de comiterea faptei.

Cadavrul persoanei decedate, un tânăr de 21 de ani fără adăpost, a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei, iar cazul a fost înaintat către Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna, care desfășoară în continuare cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor, față de făptaș urmând a se dispune măsura reținerii pentru 24 de ore.

Compartimentul Relaţii Publice

Agent principal de poliție Tolvaj- Marin Nicoleta

Foto arhiva

Publicitate
banner we radio