Ştiri locale

Bărbat găsit decedat luni dimineața pe o stradă din Sfântu Gheorghe

Un bărbat în vârstă de 53 de ani a decedat, luni dimineața, după ce a căzut pe stradă, la Sfântu Gheorghe. Omul a fost găsit pe strada Károly Kós, în jurul orei 06:00, în stare de inconștiență. La fața locului s-au deplasat echipaje medicale și de Poliție, însă salvatorii nu au mai putut face nimic pentru a-l readuce la viață.      

„În dimineața zilei de 3 iunie, în jurul orei 06:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sfântu Gheorghe au fost sesizați cu privire la prezența unei persoane căzute pe strada Károly Kós din municipiu. Persoana în cauză, un bărbat în vârstă de 53 de ani, și-a pierdut cunoștința. Echipajul medical sosit de urgență la fața locului a încercat să acorde primul ajutor, însă, din păcate, s-a constatat decesul bărbatului. Serviciul de Medicină Legală Covasna va efectua necropsia pentru a stabili cauzele decesului. Din primele informații disponibile, nu există suspiciuni privind o cauză violentă a morții”, ne-a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Covasna, agent șef de poliție Gabriela Dinu.

Polițiștii au deschis dosar penal și continuă cercetările pentru a clarifica toate circumstanțele legate de acest eveniment.

(Ioana Ardeleanu)

Foto cu caracter ilustrativ

Publicitate
banner we radio