Crimă la Târgu Secuiesc
Ştiri locale

Bărbat din Sfântu Gheorghe arestat preventiv pentru tentativă de omor

Vineri, 25 martie 2016, un bărbat de 34 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor.

La data de 23 martie 2016, în jurul orei 23:40, Poliţia Municipiului Sfântu Gheorghe a fost sesizată printr-un apel telefonic prin numărul unic de urgenţă 112, cu privire la faptul că o femeie a fost victima unei agresiuni fizice.

Publicitate

Din cercetări a reieşit că, pe fondul unor discuţii în contradictoriu, victima a fost agresată de către fostul soţ care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Acesta a lovit-o pe femeie cu un cuţit în zona umărului stâng şi cu piciorul în zona abdominală după care a plecat.

În urma investigaţiilor efectuate, agresorul a fost identificat, iar pe numele său a fost emisă o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore. În cursul zilei de vineri bărbatul a fost prezentat Tribunalului Covasna cu propunere de arestare preventivă.

Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna, sub aspectul săvârşirii tentativei la infracţiunea de omor.

(Biroul de Presă al IPJ Covasna)

Publicitate
banner we radio