Bani şi zeci de tone de îngrăşăminte, confiscate de poliţiştii covăsneni
Zeci de tone de îngrășământ chimic și peste 10.000 de lei au fost confiscate de polițiștii din Covasna, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale – I.G.P.R., în urma a 23 de percheziții efectuate la persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni economice.
La data de 20 aprilie a.c., sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul I.G.P.R., peste 60 de poliţişti de la investigarea criminalităţii economice şi acţiuni speciale din 9 judeţe au desfăşurat 23 de percheziţii pe raza judeţelor Covasna, Sălaj, Satu-Mare, Maramureş, Alba, Călăraşi, Cluj, Bihor şi Mureş.
Au fost percheziționate sediile unor societăţi comerciale, precum şi domiciliile unor persoane bănuite de comiterea infracţiunilor de înşelăciune, contrafacere de mărci, punere în circulaţie a unor mărfuri şi produse purtând mărci identice/similare cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare, tăinuire şi ameninţare.
Din cercetări a reieşit că în perioada noiembrie 2015 – martie 2016, administratorii unor societăţi comerciale ar fi înlesnit distribuirea, pe teritoriul ţării, a circa 400 de tone de îngrăşământ contrafăcut, purtând fără drept o marcă înregistrată, creând astfel un prejudiciu în valoare de 776.000 de lei.
În urma activităților, au fost identificate și ridicate în vederea indisponibilizării 24,15 tone de îngrășământ chimic despre care există suspiciunea că ar fi contrafăcut, în valoare de peste 43.000 de lei, documente, precum și 11.950 de lei și 285 de euro.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Compartimentul Relaţii Publice
Agent principal de poliţie Nicoleta Marin