Ştiri locale

Bac de toamnă: 24 de candidați din județul Covasna absenți la prima probă

Absolvenții de liceu care din diferite motive nu au participat în vară sau nu au promovat examenul de Bacalaureat, au susținut marți prima probă din cadrul sesiunii de toamnă, cea scrisă la Limba și literatura română.

În județul Covasna, pentru organizarea acestei sesiuni, Ministerul Educației a aprobat funcționarea unui singur centru de examen, în cadrul Liceului Tehnologic „Puskás Tivadar”, astfel că toți candidații din județ vor susține la Sfântu Gheorghe atât probele scrise, cât și pe cele de evaluare a competențelor.

Publicitate

Inspectorul școlar general Kiss Imre a transmis că din totalul celor 275 de candidați înscriși, 251 s-au prezentat pentru a susține proba de marți, și nu au existat elevi eliminați pentru tentativă de fraudă.

Conform IȘJ Covasna, pentru susținerea probelor din sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat s-au înscris în total 340 de candidați, dintre care 65 figurează ca „echivalați”.

Conform metodologiei de examen, la înscriere, candidații pot solicita recunoașterea sau echivalarea unor probe susținute în anii sau în sesiunile anterioare. De asemenea, elevii care în timpul anilor de liceu (clasele IX-XII) au obținut premii individuale la concursuri/olimpiade școlare internaționale recunoscute de către Ministerul Educației, au posibilitatea de a-și echivala, la cerere, proba scrisă de examen la disciplina la care au obținut premiul. Echivalarea se face cu nota maximă, potrivit regulamentului.

Și elevii care au obținut o certificare cu recunoaștere internațională / europeană a competențelor lingvistice / digitale pot solicita recunoașterea și echivalarea probelor respective.

Examenul continuă miercuri, 17 august, cu proba obligatorie a profilului (Istorie sau Matematică).

(Ioana Ardeleanu)

Foto arhiva

Publicitate
Publicitate
banner we radio