Ştiri locale

Bac de toamnă: 20 de elevi covăsneni absenți la proba la alegere a profilului și specializării

Absolvenții de liceu au susținut, joi, cea de a 3-a probă scrisă a examenului de Bacalaureat – sesiunea de toamnă, în județul Covasna fiind prezenți în sălile de examen 124 din cei 144 de candidați înscriși. Proba s-a derulat fără probleme, nefiind înregistrate tentative de fraudă.

În funcție de profil și specializare, elevii au avut de ales între disciplinele: Geografie, Logică şi Argumentare, Psihologie, Economie, Sociologie, Filosofie, Fizică, Biologie, Chimie, Informatică, Ştiinte Sociale sau Filologie.

Publicitate

Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Covasna, din totalul candidaţilor înscrişi pentru susţinerea acestei probe, 196 de elevi figurează ca „echivalați”.

Amintim că metodologia de examen le permite candidaților, la înscriere, să solicite recunoașterea sau echivalarea unor probe susținute în anii sau în sesiunile anterioare. De asemenea, elevii care în timpul anilor de liceu (clasele IX-XII) au obținut premii individuale la concursuri/olimpiade școlare internaționale recunoscute de către Ministerul Educației, au posibilitatea de a-și echivala, la cerere, proba scrisă de examen la disciplina la care au obținut premiul. Echivalarea în acest caz se face cu nota maximă, potrivit regulamentului. Și elevii care au obținut o certificare cu recunoaștere internațională / europeană a competențelor lingvistice / digitale pot solicita recunoașterea și echivalarea probelor respective.

Vineri, 19 august, are loc ultima probă scrisă din cadrul acestei sesiuni, cea la Limba și literatura maternă, iar săptămâna viitoare candidații vor susține probele de evaluare a competențelor lingvistice și digitale (22-25 august).

Primele rezultate ale probelor scrise vor fi publicate în data de 31 august, până la ora 12:00, iar candidații nemulțumiți de notele obținute vor putea depune contestații în aceeași zi, până la ora 18:00.

Rezultatele finale vor fi publicate în data de 3 septembrie.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
Publicitate
banner we radio