Ştiri locale

„Aventură de o noapte” – concurs organizat de trei instituţii culturale din Sfântu Gheorghe

„Aventură de o noapte” se numeşte concursul quiz pe care Centrul de Artă din Transilvania, Spaţiul Expoziţional de Artă Contemporană MAGMA şi Muzeul Naţional Secuiesc din Sfântu Gheorghe îl vor organiza la sfârşitul acestei săptămâni în cadrul unei ediţii speciale a „Nopţii Muzeelor”.

Potrivit organizatorilor, concursul este deschis echipelor care doresc să îşi evalueze şi aprofundeze cunoştinţele despre expoziţiile celor trei instituţii, iar câştigătorii locului întâi vor primi drept premiu o cină pentru patru persoane în valoare de 500 lei oferită de un restaurant din Sfântu Gheorghe, un pachet cadou şi o vizită în turnul Muzeului Naţional Secuiesc, în timp ce câştigătorii locurilor II şi III vor primi premii surpriză.

„Concursul quiz “Aventură de o noapte” este deschis pentru echipe de 2-4 persoane cu vârsta de peste 16 ani. Termenul limită de înscriere este 20 iunie, completând formularul online AICI”, precizează organizatorii pe pagina de Facebook.

Potrivit regulamentului, concursul va avea loc pe 22 iunie, între orele 18-22, iar echipele vor trebui să răspundă la 15+1 întrebări de pe foaia de concurs. 

(Agerpres)

Publicitate
banner we radio