La data de 4 martie a.c., în jurul orei 11, polițiștii din cadrul I.P.J. Covasna au fost sesizați cu privire la faptul că în localitatea Chichiș s-a produs un accident de circulație soldat cu victime omenești.
Din primele verificări efectuate, polițiștii care s-au deplasat la fața locului au constatat că un autoturism condus de o tânără de 24 de ani a intrat în coliziune cu o autospecială S.M.U.R.D. care se deplasa în regim de urgență cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune la o solicitare.
În urma impactului a rezultat rănirea a două persoane, un paramedic din cadrul echipajului S.M.U.R.D. și conducătoarea celuilalt autoturism. Aceștia au fost transportați la o unitate medicală pentru îngrijiri.
Polițiștii i-au testat pe cei doi conducători auto, rezultatele fiind negative. În continuare polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.
(Biroul de Presă al IPJ Covasna)



