FOTO. Autocar românesc implicat într-un accident în Ungaria. Cel puţin patru persoane au murit
UPDATE 11:15 Politia maghiara a anuntat ca in accident au fost implicate doua camioane romanesti si doua din Bulgaria, iar cauza tragediei ar fi ceata.
Potrivit directorului medical al Serviciului Judetean de Ambulanta Arad, Mircea Merea, una dintre persoanele care au murit in accident era pasager in autocarul care mergea spre Bucuresti, iar celelalte trei victime decedate au fost gasite in autovehiculele care au fost implicate in accidentul in lant.
Conform sursei citate, cel putin 15 persoane au fost ranite si au fost preluate de la fata locului pentru a fi transportate la un spital din Szeged.
___________________________________
Un accident grav a avut loc în această dimineaţă la doi kilometri de intrarea în România, de partea ungară a graniței, în apropiere de localitatea Mako. Accidentul s-a soldat cu cel puțin zece victime, dintre care patru au decedat.
Din primele informaţii rezultă că în accident sunt implicate mai multe autoturisme, un autocar românesc, dar şi un TIR. Accidentul a avut loc în condiții de ceață.
La faţa locului au fost trimise mai multe ambulanţe de la Timişoara, Arad, dar şi din Ungaria. O secțiune a autostrăzii a fost închisă.
Conform purtătorului de cuvânt la ISU Arad, George Pleşca, un autocar înmatriculat în România, care circula pe ruta Hamburg – Bucureşti, a fost implicat într-un accident în lanţ pe Autostrada Paneuropeană, în Ungaria, la aproximativ doi kilometri de Vama Nădlac II. In autocar se aflau 25 de persoane, potrivit ISU Arad. Din Romania au fost deja trimise echipaje de salvare din Timis, Arad si Ungaria.
În baza unui acord de colaborare transfrontalieră, autorităţile ungare au solicitat sprijin la Arad, iar ISU a trimis un echipaj SMURD de terapie intensivă, două echipaje SMURD de prim-ajutor, în timp ce Serviciul Judeţean de Ambulanţă a trimis patru ambulanţe.